[ X ]
În atenția producătorilor agricoli! Iată tratamentele fitosanitare ale culturilor agricole
6 Iunie

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare recomandă producătorilor agricoli să monitorizeze culturile agricole, dat fiind faptul că persistă riscul afectării cu organisme dăunătoare, transmite CURENTUL.

Mai jos vă prezentăm lista tratamentelor pentru dăunători la diferite culturi agricole:

La culturile cerealiere de toamnă și primăvară:

Rugina brună (Puccinia tritici). La depistarea a peste 1-2 pustule pe frunză se vor efectua tratamente fitosanitare cu unul din fungicidele.

04-06 l/ha –Rex Duo;

05-0,6 l/ha Magistru 25 EC;

0,8-1,0 l/ha Bumper Super;

0,6 l/ha Falcon EC 460;

Făinarea (Erysiphe graminis). Primul tratament chimic se va efectua la depistarea a peste 25 la sută plante infectate, avînd gradul de dezvoltare pe frunze de cca 5 %, în scopul protejării frunzei ”vixil” și a spicului, cu utilizarea următoarelor fungicide:

0,4-0,6 l/ha Falcon EC 460;

0,5-0,75 l/ha Impuls-F, SC; Colosal EC;

0,75 l/ha Mystik 25 EC; Folmex EW, Riza 250 EW; Concord 250 EW; Unical, altele.

Helmintosporioza cerealelor (Helmintosporium sativum).

În condiții cu temperaturi de peste 15 0C, se prognozează dezvoltarea pătării brune, pătării reticulare și sfâșierea frunzelor. Pentru combatere se vor utiliza unul din produsele:

0,4 l/ha Colossal Pro EC, Racurs SC;

0,5-0,6 Magistru 25 EC;

0,75 l/ha Folmex EW, Derozant SC, Concord 250 EW;

1,25-1,75 l/ha Abacus SE125;

1,5 l/ha Osiris Star, Capalo.

Septorioza (Septoria tritici). În perioada următoare este posibilă producerea infectării păioaselor cu septorioză, care se va manifesta pe frunze, apoi se va semnala și pe spic. Tratamentele se recomandă a fi efectuate la momentul când gradul de atac pe frunze constituie peste 10 %, cu utilizarea unuia din fungicidele recomandate împotriva helmintosporiozei.

Culturile cerealiere vor fi monitorizate cu scopul determinării nivelului de răspândire a ploșniței cerealelor și gândacului ovăzului.

La culturile precum, sfecla de zahăr, floarea soarelui, și porumb se va atrage atenția asupra apariției speciilor de păduchi, prioritar la popularea cu păduchele negru de frunze. Tratamentele fitosanitare se vor efectua cu produse de uz fitosanitar (insecticide) recomandate pentru combaterea dăunătorilor menționați.

Pentru combaterea buruienilor mono și dicotiledonate, anuale și perene se va efectua erbicidarea, cu utilizarea erbicidelor recomandate pentru speciile respective de buruiene.

La culturile pomicole:

Se atenționează asupra monitorizării plantațiilor pomicole pentru întreprinderea măsurilor de combatere a dăunătorilor, înmulțirea și răspândirea cărora se va intensifica, în special în condiții cu timp cald și secetos.

Întru diminuarea densității și nocivității acarienilor (acarianul brun și roșu al pomilor) se vor efectua tratamente corective, care, urmează a fi efectuate la depistarea a 10-15 ex./frunză, cu utilizarea produselor de uz fitosanitar omologate.

O deosebită atenție se va atrage la popularea cu păduchele de San-Jose (Quadraspidiotus perniciosus). În livezile de măr afectate cu acest dăunător, eclozarea larvelor migratoare din prima generație va începe în decada I a lunii iunie și se va extinde pe o perioadă de peste 40-60 zile. La apariția în masă a larvelor migratoare din fiecare generație, se vor aplica tratamente fitosanitare în vederea combaterii larvelor mobile (până a forma scutul de protecție).

În plantațiile de măr se va atrage atenția asupra identificării prezenței păduchilor pomicoli, și păduchelui lânos.

În livezile de măr și prun, tratamentele aplicate pentru combaterea viermelui merelor și a prunelor vor fi eficiente și pentru păduchele verde al mărului, păduchelui lânos și păduchelui cenușiu ai prunului.

Viermele merelor (Cydia pomonella). Până la finele lunii iunie va continua zborul fluturilor din generația hibernată. Daune semnificative pot provoca larvele din generația a II-a, în special în condiții cu temperaturi ridicate și umiditate moderă.

Având în vedere nocivitatea sporită prognozată (din contul suprapunerii fazelor de dezvoltare a generațiilor dăunătorului), pentru o eficacitate înaltă, se recomandă utilizarea unui amestec de insecticide cu acțiune ovicidă și altul cu acțiune larvicidă.

Concomitent, în livezile de pere, se recomandă monitorizarea apariției viermelui perelor (Cydia pyrivora), la prun – viermele prunelor (Cydia funebrana).

Pe parcursul lunilor de vară, în livezi vor fi prezente toate stadiile de dezvoltare ale viermelui oriental (Graphilitha molesta). În lunile iunie-iulie se vor dezvolta larvele din generațiile II și III, care pot provoca daune lăstarilor tineri cât și fructelor speciilor sâmburoase, inclusiv la piersic.

Nu poate fi evitată nici monitorizarea dezvoltării moliilor defoliatoare a livezilor (molia păducelului, molia rozaceelor, pestriță, aurie, molia coacăzului, moliei reticulare.

La cultura viței de vie.

O deosebită atenție se va acorda monitorizării următoarelor organisme dăunătoare: acarienii viței de vie, cicorițele, moliile strugurilor, cicada fitoplasmosei, făinării, manei, brenerului.

Măsurile de protecție a plantelor se vor efectua în conformitate cu recomandările prevăzute în Pronosticul răspândirii dăunătorilor și bolilor principale a culturilor agricole pentru lunile iunie, iulie, august ale anului 2017, cu aplicarea produselor de uz fitosanitar omologate și incluse în Registrul de stat.

Tratamentele fitosanitare pentru combaterea organismelor dăunătoare se vor efectua în funcție de pragul economic de dăunare (PED).

Întru stabilirea măsurilor de protecție, solicităm producătorilor agricoli conlucrarea în teritoriu cu inspectorii fitosanitari din cadrul direcțiilor raionale pentru siguranța alimentelor ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, specialiștii Direcțiilor raionale agricultură și alimentație, Agenției Naționale de Dezvoltare Rurală, instituțiilor de cercetări științifice în domeniu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților