În contextul pandemiei Covid-19 și a eventualelor repercusiuni a acestuia asupra activității economice, inclusiv în vederea eficientizării acțiunilor specifice, Consiliul Concurenței lansează campania de promovare a politicii de clemență, îndemnând actorii de pe piață să aplice în termeni proximi, transmite CURENTUL.
Acordurile anticoncurențiale (denumite generic cartel), pe plan internațional sunt apreciate ca fiind cele mai grave practici având ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea mediului concurențial, care afectează în consecință bunăstarea consumatorului.
Cartelul este un acord sau o practică concentrată între doi sau mai mulți concurenți care urmăresc coordonarea comportamentului concurențial pe piață sau influențarea parametrilor relevanți ai concurenței prin practici care includ, în special:
– fixarea și/sau coordonarea prețurilor de achiziție, de comercializare sau a altor condiții comerciale;
– alocarea cotelor de producție sau de vânzare, împărțirea piețelor sau a clienților;
– participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.
Astfel, clemența este „recompensa” acordată pentru cooperarea întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi cu Consiliul Concurenței, în cazul în care acestea sunt sau au fost parte a unui acord anticoncurențial. „Recompensa” se poate materializa prin imunitate la amendă sau reducerea cuantumului acesteia (în condițiile prevăzute de Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012).
Imunitatea la amendă reprezintă exonerarea de la aplicarea amenzii pentru participare la acorduri anticoncurențiale.
Consiliul Concurenţei acordă imunitate la amendă unei întreprinderi dacă aceasta este prima care furnizează elementele probatorii ce permit:
– declanşarea procedurii de investigaţii și/ sau efectuarea de inspecţii inopinate;
– probarea unei încălcări a Legii concurenţei.
Respectiv:
Solicitările de imunitate la amendă se pot face în scris, iar Consiliul Concurenţei confirmă primirea cererii de imunitate la amendă, menţionând data şi ora la care întreprinderea a furnizat elementele probatorii.
Consiliul Concurenţei verifică îndeplinirea condiţiilor privind obţinerea imunităţii şi acordă întreprinderii, în scris, imunitatea condiţionată la amendă. (recunoaşterea eligibilităţii întreprinderii pentru a beneficia de imunitate la amendă).
Acordarea imunităţii la amendă se realizează prin decizia finală prin care Consiliul Concurenţei constată încălcarea Legii concurenţei.
Reducerea cuantumului amenzii se aplică întreprinderilor care nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea imunității, în cazul furnizării elementelor probatorii care aduc o contribuţie suplimentară semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia autorităţii de concurenţă.
În cazul acordării imunității la amendă, celelalte întreprinderi participante la acel presupus cartel, care îl denunţă, pot beneficia de următoarele „reduceri”:
– prima întreprindere – 30/50 %;
– a doua întreprindere – 20/30 %;
– celelalte întreprinderi – 20 %.
Urmare a solicitărilor de reducere a amenzii, Consiliul Concurenţei confirmă primirea cererii, menţionând data şi ora la care aceasta a furnizat elementele probatorii.
În cazul în care Consiliul Concurenţei ajunge la concluzia preliminară că elementele probatorii prezentate de întreprindere aduc o contribuţie suplimentară semnificativă, informează în scris întreprinderea, dar nu mai târziu de data la care raportul de investigaţie este transmis părţilor implicate.
Modulul de clemență, promovat de Consiliul Concurenței, în esență, se rezumă la principiul clasic „primul venit – primul servit”. Astfel, primul aplicant, care declară și probează implicarea într-un cartel, poate obține imunitate la amendă sau până la 50% reducere a amenzii (în cazul imposibilității de aplicare la imunitate), iar ceilalți eventual reduceri a amenzilor în conformitate cu legislația în vigoare.
În context, Consiliul Concurenței reiterează continuarea activităților de depistare și documentare a acordurilor anticoncurențiale de tip cartel cu ulterioara sancționare corespunzătoare conform Legii concurenței.
Cristina Pendea