[ X ]
În atenția exportatorilor de prune! Nu vor mai avea nevoie de permis special pentru export de la instanțele de stat pentru comercializare în Canada
17 Septembrie

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) aduce la cunoștința agenților economici, care intenționează să comercializeze prune în Canada, că operatorii nu au nevoie de permis special pentru export de la instanțele de stat, transmite CURENTUL.

ANSA nu va întocmi liste pentru export (cum se procedează în cazul cu exportul în Federația Rusă).

Exportatorii urmează să identifice de sine stătător potențialii cumpărători din Canada, pentru a stabili cu ei condițiile de livrare a prunelor.

Pentru exportul prunelor în Canada, agentul economic are nevoie de Certificatul fitosanitar pentru lotul de produs exportat, Înregistrare de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a livezii și a unității de ambalare a prunelor și efectuarea inspecţiei fitosanitare în livadă în perioada de vegetaţie la organismele dăunătoare pentru Canada.

În procesul inspecţiei vizuale înainte de export agentul economic va prezenta controlul la 2% de fructe din lot. Prelevarea mostrelor se va efectua într-un mod reprezentativ pentru fiecare producător/ soi /livadă).

La perfectarea certificatului fitosanitar la compartimentul „Declaraţii suplimentare” să fie inclus următorul text:

a) locul de producere a fost inspectat în timpul creşterii active în ultimul an de vegetaţie şi s-a constatat că este liber de Cydia funebrana, Cydia pomonella, Grapholita molesta, Lobesia botrana, Monilinia fructigena, şi Amphitetranychus viennensis.

b) 2% de fructe din lot au fost inspectate înainte de export într-un mod reprezentativ pentru fiecare producător/soi/livadă şi au fost găsite libere de:

Cydia funebrana, Cydia pomonella, Grapholita molesta, Lobesia botrana, Monilinia fructigena, şi Amphitetranychus viennensis.

Alte condiţii: Trasabilitatea trebuie să fie menținută pe tot parcursul de producere, depozitare, ambalare și livrare. Utilizarea materialul de ambalare nou.

Suplimentar la informaţia generală, eticheta va include sintagma „aprobată pentru Canada”.

„Atenţionăm că, prezenţa unuia dintre dăunătorii de relevanţă fitosanitară pentru Canada, atât în livadă cât şi depistat în timpul inspecţiei fructelor înainte de export, pentru perioada sezonului va descalifica atât lotul infectat, cât şi livada din care s-a permis exportul.

Decizia privind respectarea cerinţelor fitosanitare sus menţionate şi perfectarea certificatului fitosanitar urmează a fi bazat pe supravegherea fitosanitară a livezii de prun pe perioada de vegetaţie, inclusiv în rezultatul capturării în capcanele feromonale şi înregistrările respective (acte de control perfectate, rezultatele investigărilor de cercetare în livadă, etc.)”, se spune într-un comunicat de presă al ANSA.

ANSA a desfășurat timp de mai bine de un an negocieri privind accesul prunelor moldovenești pe piața canadiană, în urma acestor tratative fiind obținut dreptul de export a acestui fruct, începând cu 1 octombrie 2018.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților