[ X ]
În atenția cetățenilor R. Moldova care traversează frontiera moldo-ucraineană: Numărul interdicțiilor de intrare în Ucraina a crescut pentru cetățenii străini și apatrizi
6 Septembrie

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova informează că, din luna iunie 2017, în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost pus în aplicare un software de control al bazelor de date „Evidența cetățenilor străini și apatrizi care au încălcat termenul de ședere în Ucraina”, transmite CURENTUL.

Din informația autorităților competente ale Ucrainei, odată cu introducerea controlului automatizat al regulilor de ședere a cetățenilor străini, a crescut numărul interdicțiilor de intrare în Ucraina și aplicarea sancțiunilor administrative cetățenilor Republicii Moldova.

În acest context, încălcarea de către cetățenii străini și apatrizi a regulilor de ședere în Ucraina se manifestă prin: aflarea fără documente cu drept de ședere în Ucraina, sau cu documente nevalabile ori expirate; angajarea în câmpul muncii fără un permis necesar; nerespectarea regulilor liberei circulații în țară și schimbare a locului de trai; nepărăsirea teritoriului Ucrainei după expirarea termenului acordat de lege în acest sens; studierea la instituțiile de învățământ fără a perfecte actele necesare; încălcarea termenelor stabilite pentru angajare în câmpul muncii după momentul intrării în Ucraina; încălcarea regulilor de tranzitare a teritoriului Ucrainei.

Toate aceste încălcări duc la avertisment sau aplicarea amenzilor administrative și, după caz, aplicarea interdicției de intrare în Ucraina pentru o perioadă determinată de timp. Astfel, în vederea evitării cazurilor menționate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră atenționează cetățenii Republicii Moldova cu privire la necesitatea respectării prevederilor Acordurilor bilaterale în vigoare, precum și a actelor normative ucrainene în domeniul migrației.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  2. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  3. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  4. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |