Agenția „Moldsilva” a emis un ordin intern care informează despre condițiile cu privire la folosirea produselor accesorii ale pădurii și modalitatea de întrebuințare a acestora, în conformitate cu Codul Silvic și cu Regulamentul privind recoltarea ierbii şi păşunatul vitelor pe terenurile fondului forestier, transmite CURENTUL.
Astfel, este permisă amplasarea gratuită a stupinelor în pastoral (la cules) şi valorificarea resurselor melifere pe terenurile fondului forestier gestionat, apicultorilor înregistraţi la primării şi care dispun de prisăcii.
Amplasarea se efectuează cu acordul întreprinderii silvice care gestionează terenul, cu eliberarea biletului silvic ce indică locul, termenul, cantitatea folosinţelor şi restricţiile corespunzătoare, biletele fiind eliberate exclusiv de întreprindere.
Pășunatul este permis în pădurile degradate cu productivitate redusă, în salcâmete cu vârste de peste 15 ani, neafectate de alunecări sau procese de eroziune.
În aceeași ordine de idei se interzice păşunatul în fondul ariilor naturale protejate de stat, în parchetele şi alte terenuri neîmpădurite, destinate regenerării naturale, în pădurile amplasate în fâşiile riverane de protecţie a apelor, în arboretele natural-fundamentale (cvercinee, fag, frasin, carpen), pe terenurile în care arboretele sunt esenţial afectate de uscări în masă sau calamităţi naturale și este strict interzis pășunatul caprinelor și ovinelor în fond forestier.
Perioada păşunatului vitelor în păduri se stabileşte de la 1 mai până la 1 octombrie a anului în curs, norma de păşunat în păduri se stabileşte în mărime de cel puţin 3 ha pentru un animal adult şi 1 ha pentru un animal tânăr. Plăţile pentru recoltarea ierbii şi păşunatul vitelor în fondul forestier proprietate publică de stat, au fost stabilite de către Agenţia „Moldsilva”.
În vederea neadmiterii tensiunilor şi situaţiilor de conflict cu populația locală se pot organiza trecători prin fondul forestier după cerinţele stabilite, pentru a facilita accesul vitelor spre pășunile comunale.
Totodată întreprinderile silvice subordonate vor exercita un control permanent asupra respectării regulamentelor nominalizate, inclusiv asupra respectării termenilor, locurilor şi normelor de pășunat, neadmiterea construcţiei gardurilor, barajelor, ocoalelor, stânelor.
Specialiștii Agenției „Moldsilva” vor asigura monitorizarea procesului de recoltare a ierbii, de pășunat al vitelor și de amplasare a stupinelor în fondul forestier.
Cristina Parfeni