[ X ]
În atenția agenților economici care practică creșterea cerealelor: Sunt obligați să aplice aceste măsuri
29 Iunie

În scopul neadmiterii arderii miriştii, paielor, ierbii uscate din fâşiile forestiere de protecţie şi a altor resturi vegetale, Inspectoratul Ecologic de Stat a emis o dispoziţie prin care agenţii economici, care practică creşterea şi colectarea cerealelor, au fost preîntâmpinaţi şi informaţi despre pericolul care poate fi cauzat mediului în rezultatul arderii acestor resturi vegetale, transmite CURENTUL.

Pe toate cazurile care vor fi depistate, inspectorii de mediu vor întocmi procese-verbale de contravenţie administrativă şi vor determina prejudiciul cauzat mediului. Cei care încalcă legea trebuie să răspundă, chiar dacă în multe cazuri de incendiere a miriştii este greu de identificat vinovatul.

Inspectoratul face apel către organele administraţiei publice locale, conducătorii de unităţi agricole, populaţie ca să contribuie la excluderea practicii dăunătoare şi cu consecinţe negative pentru mediu.

Toate rămăşiţele vegetale trebuie reîntoarse (încorporate) în sol pentru a îmbunătăţi cât de puţin fertilitatea solului. De la aceasta vom avea numai de câştigat şi ecologic şi economic.

Pentru a acţiona împreună şi efectiv recomandăm unităţilor şi gospodăriilor agricole un set de măsuri necesare de aplicat:

punctele de recoltare de dotat cu posturi antiincendiu amenajate pe platforme mobile (remorci) pentru asigurarea intervenţiei rapide la stingerea incendiilor;

lanurile pe care se efectuează lucrări de rеcoltare de asigurat cu tractoare cu pluguri, discuitoare şi cisterne cu apă care se vor deplasa odată cu combinele la lanurile de recoltare;

de organizat paza lanurilor cu grîne pe timp de noapte;

de izolat lanurile cu grîne de drumuri, masivuri forestiere, păduri şi căi ferate prin fâşii arate;

de întreprins operativ măsuri pentru îndeplinirea indicaţiilor organelor de supraveghere a mediului;

alimentarea tehnicii cu carburanţi şi lubrifianţi de efectuat în puncte de alimentare special amenajate, fiind interzise transportul şi transvărsarea lichidelor combustibile în vase deschise, precum şi alimentarea în lan sau la distanţe mai mici de 100 metri faţă de acestea;

de interzis efectuarea lucrărilоr de revizie şi reparaţii în lanuri, ре lângă fâşiile forestiere, depozite la o distanţă mai mica de 100 metri;

de interzis fumatul şi focul deschis în lanuri, arii, mirişti;

de interzis combinele şi utilajele ce transportă cereale şi paie să circule la distanţe mai mici de 100 metri de punctele de seceriş, recoltare şi depozitare a produselor agricole;

paiele rezultate după recoltare cu combina de evacuat în cel mult 2 zile, iar miriştea de arat;

de interzis arderea paielor sau altor resturi vegetale pe câmp sau utilizarea focului deschis pentru distrugerea prin ardere a dăunătorilor pe mirişti.

Respectarea acestor prevederi ne va scuti de prejudicierea mediului înconjurător şi de pierderi economice însemnate.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților