[ X ]
În anul 2024, au fost înregistrate 1 200 de cazuri de bullying în școli
18 Februarie

Rezultatele și provocările implementării proiectului de lege prin care s-a introdus în legislație termenul de bullying au fost discutate în cadrul unei ședințe publice, organizate la Parlament. La eveniment au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, precum și profesori și elevi din instituțiile de învățământ din țară și reprezentanții ai societății civile.

Noțiunea de bullying a fost introdusă în legislația națională în anul 2022, când Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede acest lucru. Ulterior, Ministerul Educației și Cercetării a elaborat normele metodologice pentru aplicarea Legii și a propus norme pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen. În rezultat, începând cu anul 2023, au început să fie raportate cazurile de bullying înregistrate în instituțiile de învățământ. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în anul 2024, au fost înregistrate 1 200 de cazuri de bullying, ceea ce reprezintă 15 % din numărul total de cazuri suspecte de abuz raportate în școli.

„Creșterea numărului de cazuri ar putea fi un semn că persoanele afectate au îndrăzneala și curajul de a raporta problemele cu care se confruntă. Totuși, noi trebuie să îmbunătățim lucrurile și să venim cu propuneri prin care să contribuim la prevenirea și combaterea acestui fenomen. Trebuie să ne intensificăm eforturile și să ne asigurăm că fiecare elev se simte în siguranță în școala sa, să creăm un mediu cald și prietenos în toate instituțiile educaționale”, a menționat deputata Angela Munteanu-Pojoga, unul dintre autorii inițiativei legislative.

Discuțiile publice au vizat necesitatea colaborării intersectoriale și a consolidării eforturilor pentru a preveni și a combate bullyingul. Propunerile expuse urmează a fi analizate de autorități, la fel ca și posibilele măsuri pentru a combate cyberbullyingul.

Potrivit Codului educației, noțiunea de bullying presupune o formă de agresivitate manifestată în mod intenționat, repetat și prin dezechilibru de putere între relațiile dintre copii, elevi sau studenți și care pot aduce prejudicii demnității umane.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Reacția SIS după reținerea unui ex-director adjunct: „Rreafirmăm angajamentul de a monitoriza atent riscurile la adresa securității naționale”
    Politică |
  2. Munteanu: Exemplul Franței arată cât de repede poate cădea un guvern dacă ignoră lecțiile îndatorării și fragmentării politice, izolându-se în bula propriei sale utopii de partid
    Politică |
  3. CEC i-a aplicat avertisment lui Ion Ceban pentru nesuspendarea din funcție de primar în perioada campaniei electorale
    Politică |
  4. Interviu// Irina Selevestru: Statele membre ale UE convin asupra armonizării legislației în materie de insolvență. Ce pași urmează să întreprindă R. Moldova?
    Business |
  5. Ion Ceban despre avertismentul CEC: „Tare au vrut excluderea mea din campania electorală, dar au fost avertizați din intern și din extern să nu încalce legea”
    Politică |
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat programul economic pentru Moldova: ”Un plan care pune pe primul loc dreptatea pentru fiecare”
    Politică |
  2. Doi viceprimari din Comrat, cercetați de CNA pentru abuz de serviciu. Unul dintre ei, reținut pentru 72 de ore
    Politică |
  3. Ion Ceban despre avertismentul CEC: „Tare au vrut excluderea mea din campania electorală, dar au fost avertizați din intern și din extern să nu încalce legea”
    Politică |
  4. Sergiu Butuc, fruntaș al „Inima Moldovei”: Noi vom vom face din sprijinul familiei și susținerea maternității baza politicii sociale a statului
    Politică |
  5. Festivalul-concurs Internațional „Mărul de Aur". Torner: Într-o lume tot mai tulburată de conflicte, avem nevoie de mai multă frumusețe, bunătate și toleranță
    Politică |