Raportul statistic privind evoluția pieței comunicațiilor poștale în anul 2019, publicat de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) arată că veniturile realizate din vânzarea serviciilor poștale au crescut, comparativ cu anul 2018, cu 11,1% și au însumat circa 403 mil. lei, iar traficul total de trimiteri poștale s-a majorat cu 7,6% și a alcătuit peste 62,3 mil. de trimiteri, transmite CURENTUL.
Cea mai mare pondere revine veniturilor obținute din realizarea trimiterilor internaționale, care au crescut cu 11,9% și au alcătuit 296,7 mil. lei, iar veniturile îbținute din trimiterile interne au sporit cu 8,8% și au totalizat puțin peste 106 mil. lei.
Analiza traficului poștal arată că, numărul total de trimiteri poștale (corespondența, imprimate (inclusiv saci M), pachete mici), procesate în anul 2019, a crescut cu 6,4% și a alcătuit 45 mil., reprezentând o pondere de 98,5% din volum, în timp ce numărul coletelor poștale a sporit cu 11,8% și a însumat 550,4 mii, cu o pondere de 0,9%, iar numărul trimiterilor Express a crescut cu 2,5% și a alcătuit circa 402 mii, cu o pondere de 0,6%. Din numărul total de trimiteri poștale, 54,1 mil. (86,9%) reprezintă trimiterile poștale interne, iar 8,2 mil. (13,1%) au alcătuit trimiterile poștale internaționale (expediere/recepționare).
Totodată, volumul total al veniturilor obținute din vânzarea serviciilor din sfera serviciului poștal universal a crescut cu 11,3% și a constituit 235,9 mil. lei, reprezentând circa 59,3% din valoarea totală a pieței comunicațiilor poștale.
Traficul de trimiteri poștale din sfera serviciului poștal universal a sporit cu 6,9%, în raport cu 2018, constituind 51,6 mil. de trimiteri, cu o pondere de 82,7% din traficul total de trimiteri poștale.
Cristina Parfeni