În orașul Orhei au început pregătirile intensive pentru sărbătorile de iarnă, transmite CURENTUL.
„Contractantul trebuie să instaleze toate obiectele până în 10 Decembrie.”, a declarat viceprimarul orașului, Reghina Apostolova.
Directorul Serviciilor comunal-locative, Veaceslav Zaporojan, a spus că „după fiecare montare, specialiștii din subordine verifică conexiunea electrică.”
Până la sfârșitul acestei săptămâni, de-a lungul străzii centrale Vasile Lupu vor apărea cunoscutele deja tuturor decorațiuni luminoase în formă de fulgușori și brăduți, care ne amintesc de o copilărie minunată și bulgări de zăpadă, de patinoar, Moș Crăciun și de dansuri. De asemenea, a fost luată decizia de a suplimenta iluminarea din centrul orașului cu candelabre-cupole de lux, realizate după un design special, cu mii de luminițe.
Totodată, iluminarea de sărbătoare este montată pe strada Mihai Eminescu, în sectoarele orașului, în Parcul Ivanos, în scuarul Primăriei și în alte locuri.
O surpriză deosebită va fi decorarea principalei piețe a orașului, unde, în curând, își va deschide ușile a doua ediția a Târgului de Crăciun, care a adunat, anul trecut, peste 50 de mii de oaspeți, cetățeni ai Republicii Moldova și turiști.
Marea deschiderea este programată pentru data de 23 decembrie. Invitatul special va fi pop starul lansat în România, Anna Lesko.
Programul Primăriei Orhei include și multe alte evenimente interesante, care le va permite locuitorilor țării să se simtă o familie unică și prietenoasă.
Cristina Pendea