[ X ]
În această seară Natalia Gordienko va cânta în cadrul semifinalei „Eurovision Song Contest-2021”: Astăzi este ziua X!
20 Mai

Reprezentanta Republicii Moldova la „Eurovision Song Contest-2021”, interpreta Natalia Gordienko, în această seară, va evolua pe scena din Rotterdam cu piesa „Sugar”, numărul 7, informează CURENTUL.

„O repetiţie finală a avut loc ieri, unde juriul internațional şi-a dat punctele de vedere participanţilor la cea de-a doua semifinală. Astăzi este ziua X – prieteni, sunt foarte încântată”, a spus Gordienko, pe social media.

La fel, reprezentanta Republicii Moldova mai spune că în această seară se va decide participarea Moldovei în finală. „Acest lucru este foarte important pentru noi. De aceea, vreau să vă reamintesc încă o dată că vocile compatrioților noștri din afara Moldovei sunt foarte importante. Moldova nu se poate vota singură. Nu toate ţările votează astăzi, numai: Austria, Polonia, Serbia, Islanda, Republica Cehă, Bulgaria, Elveția, Finlanda, Letonia, Georgia, Portugalia, Albania, Spania, Danemarca, Estonia, Marea Britanie, Grecia, Franța. Toți prietenii mei care locuiesc în țările de pe listă, vă rugăm să votați pentru Moldova. Numărul nostru – 7️”, a conchis ea.

Amintim că, la 18 mai curent a avut loc prima semifinală, iar cei care s-au calificat: Rusia, Ucraina, Azerbaidjan, Norvegia, Malta, Cipru, Lituania, Suedia, Belgia şi Israel, dar din păcate Roxen – reprezentanta României la Eurovision 2021, nu s-a calificat în marea finală ce va avea loc la 22 mai curent.

Precizăm că, cea de-a 65-a ediţie a Eurovision Song Contest se desfăşoară în Rotterdam, Olanda, după ce reprezentantul acestei ţări Duncan Laurence a câştigat concursul din anul 2019 cu piesa „Arcade”. În anul 2020 concursul a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19.

Cristina Tomac

Inapoi la arhiva noutaților