Ministerul Finanţelor a iniţiat plata sumelor indexate pentru deponenţii „Băncii de Economii” care au depus cereri de înregistrare până la sfârşitul lunii ianuarie curent. Astfel, din data de 5 martie îşi pot ridica banii persoanele care se încadrează în următoarele categorii de vârstă:
deponenţii născuţi până în anul 1991 inclusiv – sumele indexate aferente primei etape;
deponenţii născuţi până în anul 1941 inclusiv – sumele indexate pentru etapa a doua.
Banii pot fi ridicaţi la orice oficiu/agenţie a Î.S. Poşta Moldovei. Pentru a profita de indexare, beneficiarul, reprezentantul sau moştenitorul se va prezenta având asupra sa actul de identitate. Moştenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces şi copia certificatului de moştenitor, autentificată notarial (în cazul lipsei dispoziţiei testamentare), iar reprezentantul – procura, întocmită în modul stabilit de legislaţie.
Deponenţi născuţi până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a Î.S. „Poşta Moldovei”, având cu sine actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.
Achitarea sumelor indexate se efectuează în baza Legii privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului nr. 184 din 28 februarie 2018. În Bugetul de stat pentru anul curent sunt prevăzute circa 50 mil. de lei pentru compensarea pierderilor la depunerile băneşti ale cetăţenilor în „Banca de Economii”.
Cristina Parfeni