[ X ]
[ X ]
[ X ]
Impresionanta istorie a familiei unui cunoscut scriitor din Moldova!
7 Iulie

În cadrul proiectului CURENTUL – „Istoria familiei”, cunoscutul scriitor şi jurnalist, Igor Volniţchi, a deschis parantezele despre impresionanta istorie de sute de ani a familiei sale.

„Am şi arborele genealogic şi o carte (în doar trei exemplare, comandată special pentru mine, fiul mei şi verii mei) despre istoria familiei mele. E un studiu care a cuprins sute de ani, dar care mi-a permis să aflu care-mi sunt rădăcinile. Din el am aflat că iniţial numele meu era Voinițcki. Datele despre familia Voinițcki sunt variate. Conform unor surse, aceasta s-ar afla în strânsă legătură cu orașul Voinici, care este parte din voievodatul Malopolisc, districtul Tarnuvsk, care avea statut de gmină urbană. Se presupune că neamul Voinițki își are începutul în acest oraș. Toponimul îşi are cel mai degrabă originea de la termenul wojna, care în traducere înseamnă război, luptă. În documentele istorice este amintit neamul nobiliar polonez Voinițki, de origine est-slavă, care avea în calitate de blazon, însemn heraldic, Scara”.

Totodată scriitorul a accentuat că unul dintre întemeietorii familiei „Volnițchi” este Olehno Voinițki, care este amintit în Metricia de Volânia din anul 1528.

„Urmașul său, Stanislav, la sfârșitul secolului al XVI-lea, s-a strămutat în marele Cnezat al Lituaniei și se scria ca Nevojnianetz-Vojnitzki. Unul dintre urmașii săi, Henrih Stanislav Vojnitzki, s-a născut în anul 1833, fiind un renumit inginer militar, general-locotenent, cunoscut în calitate de inventator al unui nou sistem de încălzire. Familia din care descinde acest reprezentant a fost inclusă în Partea a VI-a a Cărții Genealogice a guberniilor Minsk și Vilna. Altă ramură a familiei Vojnitzki a fost inclusă în Partea l-a a Cărții Genealogice din Gubernia Konvensk. De asemenea, reţinem că în Bulgaria este atestat orașul Voinița, din regiunea Vidin, care făcea parte din districtul orașului Vidin. Unii purtători ai numelui nostru au fost depistaţi și în spațiul sud-dunărean. De asemenea, în Finlanda este cunoscut râul Vojnitza şi acest fapt nu exclude ca un strămoș ai purtătorilor numelui nostru să-și tragă originile de la acesta. Se presupune că numele Voinițki își are rădăcina în termenul vojn – războinic, luptător, etc., fapt ce ne îndreaptă spre gândul că purtătorii numelui se îndeletniceau cu serviciul militar”.

Primul strămoș direct al neamului Volnițchi a venit dintre Prut și Nistru și era cleric.

„„Sărind” peste secole, voi menţiona că primul meu strămoş direct, care a venit în spaţiul dintre Prut şi Nistru, a fost Grigorie Volniţki, născut în 1775. Era cleric, iar unicul său fiu, Todor (Toader), care, după legile acelor timpuri, urma să fie şi el faţă bisericească, a cerut învoirea de rigoare să fie eliberat de aceasta, deoarece a decis să se facă negustor. Am descoperit în arhive şi documentul prin care i s-a permis să se dezică de statutul de faţă bisericească şi mai apoi l-am găsit pe acest strămoş al meu fiind negustor în cadrul obștii armenești din Hotin. Având şapte copiii şi reuşind să facă o avere frumuşică la Hotin, Todor (Toader) a cumpărat o moşie întinsă în satul Bădiceni (satul meu de baştină) (actualul raion Soroca). De atunci, nici un Volniţchi nu a mai părăsit satul Bădiceni – acolo se năşteau, acolo trăiau şi tot acolo mureau. Eu sunt reprezentantul celei de-a şaptea generaţii a neamului Volniţchi de când strămoşii mei au venit în spaţiul dintre Prut şi Nistru şi sunt primul Volniţchi (din neamul meu) care a plecat din satul Bădiceni ca să trăiesc în altă parte (poate mă voi întoarce cândva), iar fiul meu, Ştefan este unicul Volniţchi (din neamul meu) care s-a născut vreodată în afara ţinutului Sorocii”.

Întrebat fiind cine din membrii familiei sale l-a marcat în mod deosebit, Igor Volnițchi ne-a răspuns că fiecare din ei într-o oarecare măsură.

„Cred că fiecare din ei mi-a transmis prin veacuri câte o părticică din personalitatea lor. De la primul meu strămoş (Grigorie) care a venit în spaţiul dintre Prut şi Nistru (el fiind cleric), probabil am moştenit respectul faţă de cele sfinte, de la cel de-al doilea Volniţchi (Toader) – unele deprinderi negustoreşti (am şi eu unele mici afaceri), de la bunelul meu (Dumitru) – repulsia faţă de război, violenţă, forţă brutală (tot timpul a fost un pacifist convins, chiar dacă se presupune că numele nostru provine de la cuvântul „război”), de la tatăl meu (Ion) – dragostea faţă de carte (citea permanent, chiar şi pe patul de moarte cerea să i se aducă cărţi) etc. Aşa se face că fiecare dintre ei şi-a lăsat amprenta asupra caracterului, personalităţii mele, a modului meu de a fi şi le sunt recunoscător pentru cine am ajuns să fiu.

Tradiţiile în familia Volnițchi, ţin mai mult de specificul naţional şi de credinţă.

„Mai degrabă aş vorbi în acest context despre anumite calităţi, valori, în spiritul cărora suntem educaţi, pe care le transmitem unul altuia şi la care ţinem mult. Celor din neamul meu le este străină invidia (nu ştiu cum se face, dar noi pur şi simplu nu putem invidia alţi oameni, nu avem asta în sânge, în codul nostru genetic); nu judecăm niciodată pe nimeni şi nici nu ne place când suntem judecaţi (fiecare să-şi trăiască viaţa aşa cum consideră el mai bine, iar pentru ceea ce face va răspunde când va apărea în faţa Domnului); nu bârfim (pentru că considerăm că bârfa e îndeletnicirea oamenilor slabi, răi, fără caracter); nu putem trece indiferenţi pe lângă dramele umane (ajutăm acolo unde putem şi cu ce putem) şi ţinem foarte mult la câmpul nostru energetic (suntem convinşi că în viaţă pot reuşi doar cei cu energie curată, de aceea ne ferim de oameni cu energetică negativă, ca nu cumva să ne altereze propria energie – de aceea, eu, personal, foarte rar apar în locuri unde e multă lume), etc.”.

Întrebat ce așteptări are  de la cei care poartă numele de familie, scriitorul ne-a răspuns:

„Să fie oameni şi să înţeleagă că omului îi este dată doar o singură viaţă pe pământ. Averile, banii, plăcerile etc. – toate trec, iar ceea ce rămâne este amintirea despre noi. De aceea, unica investiţie care se merită să fie făcută în timpul vieţii este cea în bunul nume. Iar dacă vrei să ai un bun nume, trebuie să te conduci în tot ceea ce fac de anumite valori. Nu de valori declarative sau de „ochii lumii”, ci de valori autentice, plantate adânc în suflet. Când nu voi mai fi, mi-ar plăcea să văd (de acolo de unde voi fi) că urmaşii mei anume asta vor face. Mă voi simţi şi împăcat, şi împlinit, şi voi putea spune că nu am trăit în zădar, că investiţia făcută în codul meu genetic a fost una bună, are continuitate, iar urmaşii mei beneficiază din plin de ea”.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților