O întrevedere dintre delegația Poliției de Frontieră, condusă de șeful IGPF, Corneliu Groza, și Atașatul Administrației Vamale Federale Elvețiene pentru R. Moldova, Nicolas Meldem, a avut loc ieri, 4 noiembrie, transmite CURENTUL.
Subiectele discutate au relevat necesitatea, dar și importanța fortificării relațiilor de cooperare pe diferite domenii de activitate frontalieră. De asemenea, în cadrul ședinței s-au comunicat ultimele evenimente, în contextul pandemiei, dar și prioritățile pe linia securizării frontierei de stat.
Șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza a apreciat interesul de a dezvolta cooperarea bilaterală și a dat asigurări pentru continuarea productivă a conlucrării existente. În acest sens, domnul Nicolas Meldem și-a exprimat recunoștința pentru receptivitate și dorința de a avansa în dialogul stabilit, confirmând dezideratul față de susportul reciproc pe linia combaterii migrației ilegale și criminalității transfrontaliere. La fel, realizarea periodică a schimbului eficient de informații și date în domeniul securității documentelor.
De punctat că, Poliția de Frontieră va continua să își eficientizeze și fortifice activitățile operaționale prin preluarea celor mai bune practici internaționale, astfel fiind în posibilitatea de a garanta siguranță la hotarul Republicii Moldova și servicii de calitate la trecerea frontierei de stat.
Cristina Pendea