[ X ]
[ X ]
[ X ]
Valeriu Ghilețchi, despre marșul #fără frică: „de ce nu se iubesc unii pe alții fără ca să-i deranjeze pe ceilalți?!”
21 Mai

„De când există lumea, omul a tot încercat să-i ia locul lui Dumnezeu, ignorând legile stabilite de El în natură. Nimic nou sub soare, ar zice împăratul Solomon. Dacă pentru persoanele cu altă orientare sexuală dragostea este tot ceea ce contează, de ce nu se iubesc unii pe alții fără ca să-i deranjeze pe ceilalți?! De ce dragostea lor nu dă naștere la copii, care le-ar asigura împlinire și continuitate?! De ce să lupți cu toată lumea şi să pretinzi că eşti victimă, când nimeni nu-ți interzice să-ți trăiești viața aşa cum îți place?! Chiar dacă nu crezi în Dumnezeu, nu poți să nu vezi că de fapt nu societatea, ci însăși natura este împotriva ta”, scrie șeful grupului parlamentar  popular-european, Valeriu Ghilețchi pe blogul său referindu-se la marșul #FĂRĂ FRICĂ.

Deputatul spune că este uimit de agresivitatea cu care se propagă aceste idei, „care în esența lor sunt mai degrabă o ideologie politică decât un drept fundamental”.

„Pe de-o parte, se fac chemări la toleranță, pe de altă parte se vede o intoleranță totală față de cei care au un alt punct de vedere. Recent, o reprezentantă a conducerii LGBT din SUA l-a numit „Satana” pe actualul Președinte. Foarte mulți reprezentanți ai societății civile din Moldova, care cheamă azi la toleranță față de comunitatea LGBT, sunt extrem de intoleranți față de anumiți politicieni şi mișcări conservatoare, inclusiv față de Biserică, folosind un limbaj care trece orice limite”, notează alesuk poporului.

Valeriu Ghilețchi precizează că, un drept fundamental al părinților, stipulat în carta ONU, este să-și educe copiii în conformitate cu convingerile lor religioase sau filosofice.

“Dacă totuşi se dorește aşa de mult, în condiții libere și democratice, să fie propagată această nouă ideologie politică, atunci de ce nu este acceptat şi un alt punct de vedere fără etichetări gen „homofobie”, „bigotism”, „fanatism religios”, etc? Nu am fost, nu sunt și nu cred că vreodată voi fi pentru violență și agresiune față de cei ce gândesc sau trăiesc diferit. Făcând parte dintr-o comunitate care aparține unei minorități religioase, știu pe pielea mea ce înseamnă să fii atacat și agresat. Cu toate acestea, totdeauna am fost gata să-mi apăr convingerea cu respect și tact față de oponent, fără ca să închid gura cuiva sau să-l numesc „creștinofob”, „baptistofob”, „sectofob”, etc.”, precizează politicianul.

El consideră că aceste subiecte trebuie discutate deschis și fără etichetări, respectând libertatea de exprimare și conștiință.

“Istoria ne-a demonstrat nu o singură dată că doar Dumnezeu și timpul va arăta cine a avut mai multă dreptate. Până atunci însă, să nu ne fie frică să exprimăm și un alt punct de vedere față de cei care ne cheamă azi la „marșul fără frică”…”, conchide el.

Cristina Pendea

 

Inapoi la arhiva noutaților