Alexandru Cazacu – un moldovean stabilit în Italia, pe on-line, a lansat ideea creării unui partid al diasporei, precizând și necesitatea apariției acestuia, informează CURENTUL.
„UN PARTID AL DIASPOREI este unica șansă a noastră de a schimba situația din țară!
Sunt sigur, VA VENI O ZI, când noi toți cei stabiliți peste hotare ne vom maturiza politic și vom înțelege că ordinea pe care o vrem noi în țară, o putem face DOAR NOI!
Un partid al diasporei, un partid al tuturor, care să NU ne mai dividă în culori, pentru că NOI TOȚI suntem UNA!
Azi, susținem partide diverse, ne certăm ca proștii pentru politicieni pe care nu i-am văzut NICIODATĂ, pentru partide care vin în diasporă cu o lună înainte de alegeri și DISPAR din viața noastră îndată ce i-am votat.
Partidele își inventează culori, slogane, NE DEZBINĂ în tabere adverse, iar apoi PROFITĂ de spiritul nostru civic.
Așa a fost în TRECUT, așa este AZI, așa va fi MÂINE. Situația se va repeta atâta timp, cât noi vom aștepta ca, în locul nostru, ALTCINEVA să facă ordine, ALTCINEVA să elimine corupția, ALTCINEVA să ridice economia, ALTCINEVA să ne măture gunoiul din fața porții.
Atât cei PLECAȚI , cât și cei RĂMAȘI , toți noi suntem niște ÎNSTRĂINAȚI”, a scris Cazacu, pe Facebook.
Totodată, moldoveanul a spus că nu există partide care să mângâie dorul de cei dragi și nici politicieni care să salveze pe cei plecați.
„Noi NU trebuie să inventăm un partid al diasporei, el EXISTĂ deja!!!
Această comunitate e vie, trăiește, crește, se schimbă, fierbe, mustește de viață, de schimbări, de evenimente!!! Eu sunt sigur că va trece acest scrutin și, dacă nu la următorul, atunci, în maxim 5-10 ani, UN PARTID AL DIASPOREI VA AVEA MAJORITATE ÎN PARLAMENT! Desigur, dacă până atunci, nimeni nu stinge lumina!
Eu promit să pun umărul cum pot!!! Avanti!!! Hai, că se poate!!!
UN PARTID AL DIASPOREI, UN PARTID AL TUTUROR!!!”, a precizat el.
Cristina Pendea