Noţiunea „stat de drept” este una dintre cele mai utilizate în Republica Moldova. Despre stat de drept se vorbeşte practic în fiecare seară în platourile posturilor de televiziune; la această temă îşi dau cu părerea în public diverşi analişti, formatori de opinie, jurnalişti, politicieni, reprezentanţi ai sectorului asociativ. Unii folosesc noţiunea „stat de drept” pentru a-şi argumenta anumite poziţii, alţii – pentru a câştiga dividende politice sau de imagine, a treia categorie – pentru a-şi pune în situaţii incomode oponenţii etc. Însă, prea puţini din cei ce folosesc respectiva noţiune ştiu ce înseamnă ea de fapt. În acelaşi timp, ea este una de maximă importanţă, mai ales în condiţiile în care Republica Moldova e antrenată în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Va veni o zi (şi acest moment nu e chiar atât de îndepărtat) când va trebui să discutăm despre statul de drept în cei mai concreţi termeni posibili, pentru că de aceasta va depinde viitorul nostru.
Din start, trebuie să fie clar pentru toţi că putem fixa orice termen pentru realizarea obiectivului de integrare europeană, dar uşile UE nu se vor deschide până când nu vom susţine examenul la tema „stat de drept”. Articolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană prevede clar că UE se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Statul de drept este unul dintre pilonii pe care este construită însăşi Uniunea Europeană şi trebuie să înţelegem că în acest domeniu nu există loc de compromis, după cum nu există conjuncturi regionale, internaţionale care să determine UE să facă excepţii pentru cineva. Deci, deja la această etapă trebuie să reflectăm serios la ceea ce înseamnă „stat de drept” şi să facem o evaluare a situaţiei concrete pe care o avem în Republica Moldova pe fiecare dimensiune/componentă relevantă în contextul acestei noţiuni.
Care sunt componentele relevante? În primul rând, noțiunea „stat de drept” include un proces legislativ transparent, responsabil, democratic și pluralist. În al doilea rând, statul de drept presupune o protecție judiciară eficace, inclusiv accesul la justiție, aceasta fiind reprezentată de instanțe independente și imparțiale. În al treilea rând statul de drept înseamnă separarea puterilor. În al patrulea rând, statul de drept înseamnă respectarea drepturilor politice și civile de bază, precum și a libertăților civile. Şi în al cincilea rând, statul de drept presupune neadmiterea utilizări arbitrare a puterii de către guverne. Iată, pe aceste cinci componente ar trebui să avem discuţii şi evaluări serioase, dacă într-adevăr ne preocupă statul de drept. Astfel de aprecieri mi-aş fi dorit să aud, dar nu utilizarea noţiunii „stat de drept” cu şi fără sens şi doar ca denumire generală.
Republica Moldova trebuie să devină un veritabil stat de drept şi acest lucru trebuie privit nu doar în conexiune cu procesul de integrare europeană. Mai sus eu m-am referit la integrarea europeană ca un stimulent în plus pe care ar trebui să-l avem atunci când vorbim despre necesitatea de a implementa de deplin conceptul statului de drept. Dar, cu sau fără integrare europeană, de stat de drept avem nevoie. Pentru că în democraţiile funcţionale stat de drept înseamnă şi luptă eficientă cu corupţia, şi libertate reală a mass-media, şi drepturi cetăţeneşti protejate la cel mai înalt nivel etc. Deci, stat de drept înseamnă cam tot de ce avem nevoie pentru a fi cu adevărat un o ţară modernă şi dezvoltată.
De acea, îndemnul meu este: haideţi să abordăm statul de drept în întreaga profunzime şi complexitate a acestei noţiuni, analizând fiecare componentă în parte pentru a stabili cât se poate de clar unde suntem, unde trebuie să ajungem şi ce concret trebuie de făcut pentru aceasta. Timpul abordărilor formale a noţiunii „stat de drept” a trecut – a venit timpul acţiunilor concrete.
Valeriu Pleşca, lider politic, doctor în politologie, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1998 – 2004, ministru al Apărării în perioada 2004-2007
