[ X ]
[ X ]
[ X ]
În Moldova a fost înființat primul parc IT. Opinia directorului „Ritlabs”, Maxim Masiutin
25 Octombrie

În incinta Centrului de Excelență în Domeniul TIC „Tekwill”, cincisprezece companii de IT din Republica Moldova au semnat cererea adresată Ministerului Economiei și Infrastructurii al RM (MEI), în vederea creării parcului pentru tehnologia informației (parcul IT) MOLDOVA IT PARK, sub egida Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), infomează CURENTUL. 

Scopul principal al inițiativei este crearea premiselor necesare pentru impulsionarea dezvoltării industriei tehnologiei informației, prin deschiderea noilor locuri de muncă și atragerea de investiții autohtone și străine.

Ana Chirița, Director Executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC, spune că, crearea parcului e o mare responsabilitate. ”MOLDOVA IT PARK” se dorește a fi un proiect ambițios și de bun augur; o comunitate care să crească an de an, completându-se cu companii, proiecte și succese noi. Toți colegii noștri, care au semnat astăzi cererea își doresc, în fond, ca ”MOLDOVA IT PARK” să devină un proiect util și eficient, generator de conținutul digital bogat și servicii informaționale performante, care, la rândul lor, ar putea să sporească nivelul de competitivitate economică și să crească nivelul de bunăstare a populației.

Proiectul MOLDOVA IT PARK urmărește scopuri specifice, printre care: asigurarea mecanismelor de consiliere și susținere a companiilor IT noi; creșterea volumului de investiții în activitatea companiilor IT rezidente ale parcului; creșterea numărului produselor IT inovative, create de către rezidenții parcului; stabilirea parteneriatelor internaționale pentru transferul de cunoștințe și tehnologii IT, inclusiv atragerea specialiștilor IT străini ș.a.

Directorul „Ritlabs”, Maxim Masiutin, a declarat, în cadrul evenimentului, că, domeniul IT va deveni cel mai important în economia națională.

„Produsele de calitate înaltă fac producătorii și țara noastră cunoscuți în toată lumea, ceea ce permite exportul de produse cu valoare înaltă. Acest fapt permite achitarea unor salarii mari angajaților, impozite solide statului, și doar așa putem obține prosperarea Republicii Moldova. Parcurile IT permit simplificarea lucrului companiilor IT absolut în tot ce ține de relația cu statutul, dar în primul rând în domeniul raporturilor fiscale și confirmării documentare a tranzacțiilor din punctul de vedere al argumentării necesității cheltuielilor în scopuri fiscale. Acest Parc va permite companiilor IT să se concentreze pe activitatea lor de bază – elaborarea produselor și serviciilor competitive pe piața internațională”, – a declarat Maxim Masiutin.

În lista semnatarilor cererii intră companiile: ALFASOFT SRL, ICS ES TECHNOSOFT SRL, ESEMPLA SYSTEMS SRL, IM FBS-GROUP SRL, IM INTHER SOFTWARE DEVELOPMENT SRL, INVENSIS SOFT SRL, META-SISTEM SRL, NOCSOFT SRL, ICS QSYSTEMS SRL, RITLABS SRL, SIMPALS DEV SRL, SIMPALS STUDIO SRL, STARLAB SRL, ICS SWITCHOVER SRL și WEBTECH SRL.

****

Cine este compania „Ritlabs”: Este compania care produce „The Bat!” – programul de poștă electronică, care este foarte cunoscut peste hotare. SRL „Ritlabs” este unica firmă din Moldova, care creează programe pentru computer integral – de la început și până la capăt, și le vinde în lumea întreagă sub marca comercială proprie, iar „The Bat!” este unicul brand în domeniul IT din Moldova, cunoscut larg peste hotare, în special în Germania, Polonia, Rusia, Ucraina. În anul 2016 Ritlabs a exportat produsele sale utilizatorilor din 98 de țări ale lumii.

„Ritlabs” a fost premiată în cadrul concursului Marca Comercială. Medaliile în categoria Marca Comercială „Export” se acordă pentru cea mai eficientă strategie care a adus rezultate considerabile la ieșirea pe noi piețe. La această categorie au participat mărcile companiilor autohtone, producătoare de bunuri și prestatoare de servicii, înregistrate în străinătate, care cuceresc piețe externe și creează o imagine favorabilă țării.

Programul moldovenesc „The Bat!” a apărut pe piața mondială în anul 1998 și este acum principalul program poștal. Printre utilizatorii programului se numără posesori de computere casnici, organizații de stat, precum și bănci, dar și alte instituții financiare, întreprinderi din industria aerocosmică, petrolieră și a gazelor, companii din domeniul asigurării cu programe și aparataj, un cerc larg de firme din business-ul mic și mijlociu din 191 de țări ale lumii.

Notă informativă: După ce, pe data de 10 iunie 2016, Legea nr.77 cu privire la parcurile IT a fost publicată în Monitorul Oficial al RM, în prima zi a anului curent, legea a intrat în vigoare. Imediat după publicarea Legii nr. 77, Guvernul a demarat procesul de adoptare a actelor normative necesare pentru executarea legii. Astfel, după depunerea cererii de constituire a MOLDOVA IT PARK, Ministerul Economiei și Infrastructurii va avea la dispoziție 30 de zile calendaristice pentru a examina întreg pachetul de documente anexate la cerere și a emite o decizie preventivă de constituire a parcului IT. În cazul în care pachetul de documente depus va corespunde normelor, MEI va prezenta Guvernului spre aprobare proiectul hotărârii respective, însoțit de proiectul Regulamentului de organizare și funcționare a administrației parcului, proiectul Regulamentului de înregistrare a rezidenților parcului și va informa ATIC despre inițierea procedurii de creare a acestuia.

Cristina Parfeni 

Inapoi la arhiva noutaților