[ X ]
Cale liberă spre pieţele externe de capital
20 Noiembrie

Mediul  de afaceri din Republica Moldova este la un pas de o nouă oportunitate, care poate scoate economia la un nou nivel de dezvoltare. În vâltoarea evenimentelor din ultima perioadă a trecut oarecum pe neobservate un document de maximă importanţă pentru antreprenorii autohtoni – este vorba despre proiectul de modificare a mai multor acte legislative în vigoare, scopul căruia este facilitarea accesului antreprenorilor locali la pieţele externe de capital. Acest proiect a trecut deja de Guvern şi a fost aprobat de Parlament în prima lectură. Deci, a mai rămas un singur pas (lectura a doua) până la apariţia unei noi oportunităţi.

De ce spun că aceasta e o oportunitate importantă? Pentru că adoptarea proiectului este un serios pas înainte spre o posibilă extindere a bazei de investitori. Astfel, putem asista la consolidarea credibilităţii şi a încrederii investitorilor străini în companiile din Republica Moldova ca urmare a creşterii lichidităţii acestora. Apropo, acest obiectiv a fost formulat expres şi de către cei ce au elaborat proiectul de lege. Iar ca să înţelegem nivelul la care s-a lucrat în acest sens, trebuie de menţionat că proiectul de lege a fost elaborat de către reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Finanțelor, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Băncii Naționale a Moldovei, Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Asociației Băncilor din Moldova și asociațiilor de business. Cu alte cuvinte, acest proiect reprezintă rezultatul unui mega efort depus de cele mai relevante instituţii şi asociaţii şi, dacă sincer, eu nu-mi amintesc de un efort similar depus vreodată în Republica Moldova.

Documentul vine cu modificări esenţiale la astfel de legi importante ca: Legea privind societăţile pe acțiuni, Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, Legea privind piața de capital, Legea privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, Legea privind activitatea băncilor. Astfel, sunt eliminate mai multe bariere normative, în contextul accesului investitorilor și companiilor locale în accesarea piețelor de capital străin. De asemenea, se cere de menţionat că pe această cale Republica Moldova mai face un pas important spre transpunerea în legislaţia naţională a directivelor europene. Deci, e vorba de o măsură benefică în egală măsură şi ţării, în general, în contextul parcursului european, şi mediului de afaceri, în particular.

Personal, consider că autorităţile nu trebuie să se oprească la adoptarea acestui proiect de lege. Pasul următor trebuie să fie demararea unei ample campanii de informare privind modul în care ar trebui să fie utilizate noile prevederi legale pentru a aduce maximum de beneficii mediului antreprenorial, ceea ce se va răsfrânge în sens pozitiv şi asupra bugetului ţării. S-ar putea aplica ceva similar cu abordarea pe care o are în acest an Ministerul Finanţelor în raport cu politica bugetar-fiscală pentru 2025. Astfel, în noiembrie şi decembrie, Ministerul Finanţelor implementează o campanie de conştientizare a politicii bugetar-fiscale, în cadrul căreia sunt organizate ateliere tematice, unde instituțiile publice și reprezentanți ai sectorului privat colaborează în grupuri de lucru pentru identificarea soluțiilor de implementare eficientă a modificărilor legislative. O campanie de conştientizare se impune şi în cazul modificărilor legislative la care m-am referit mai sus. Astfel ne vom asigura că o lege cu adevărat bună va genera maximum de beneficii pentru antreprenori, pentru ţară, în general.

Igor Roşca, fondator al Rogob SRL 

Inapoi la arhiva noutaților