[ X ]
Implicarea diasporei în dezvoltarea localităților de origine devine o practică națională, prin programul DAR 1+3
19 Iunie

Modelul de atragere a diasporei în dezvoltarea locală este preluat de Guvernul Republicii Moldova la nivel național prin programul „Diaspora Acasă Reușește 1+3”, transmite CURENTUL.

Desfășurat în anul 2020 de Cancelaria de Stat, prin intermediul Biroului relații cu diaspora (BRD), acesta este dedicat mobilizării potențialului uman și financiar al diasporei pentru dezvoltarea socio-economică locală a țării.

Începând cu anul 2015, PNUD cu resurse oferite de Elveția, a susținut crearea primelor asociații de băștinași, care au demonstrat că cei din diasporă pot contribui la dezvoltarea localităților de origine. Acesta a servit drept temei pentru adoptarea Hotărârii de Guvern nr.801/2018 privind aprobarea și implementarea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”.

Pentru a continua practica susținerii asociațiilor de băștinași și autorităților locale în atragerea diasporei în dezvoltarea locală, PNUD și Elveția, în calitate de parteneri de dezvoltare, vor susține 12 dintre cele 42 de proiectele înaintate spre finanțare în baza formulei 1+3 (Guvernul Republicii Moldova + Autoritățile locale + partenerii de dezvoltare + asociațiile de băștinași).

Cele 12 proiecte susținute în cadrul programului național DAR 1+3 au un buget total de peste 7,9 milioane lei. Suportul financiar oferit de PNUD și Elveția constituie 1,3 milioane lei, ceea ce reprezintă 16% din suma totală acordată de partenerii de dezvoltare pentru toate proiectele DAR 1+3. Intervențiile abordează domenii precum managementul deșeurilor, iluminatul stradal, infrastructura publică de recreere și sport.

Pe parcursul 2015-2019, proiectul PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Elveția, a susținut peste 80 de asociații de băștinași care au contribuit la proiecte locale cu peste 331.000 USD, dar și prin transfer de cunoștințe, tehnologii, abilități și know-how, acumulate peste hotare. Acum, în Republica Moldova activează peste 200 asociații de băștinași care își propun să dezvolte localitățile în parteneriat cu autoritățile publice locale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților