Președintele Maia Sandu conștientizează că principalul său concurent este Partidul „ȘOR” și este în panică, motiv pentru care va împiedica formațiunea să participe la următoarele alegeri, care ar putea fi amânate, pentru a se menține la putere. Este concluzia la care a ajuns președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care dă asigurări că va găsi diverse modalități pentru ca formațiunea pe care o conduce să-și desfășoare activitatea, ca să ajungă la putere și să îmbunătățească viața cetățenilor Republicii Moldova.
Potrivit lui Ilan Șor, Maia Sandu, echipa ei și curatorii occidentali fac tot posibilul pentru a se menține la putere și pentru a salva ratingul PAS, care este în continuă scădere.
„Timp de doi ani, guvernarea proeuropeană din Moldova, în frunte cu Maia Sandu, au adus doar sărăcie, prețuri astronomice în magazine și tarife de zeci de ori mai mari pentru resursele energetice. Nicio promisiune privind asigurarea unui trai la nivel european, unde pensiile sunt de 2.000 de euro, unde sunt drumuri și infrastructură europeană, nu a fost îndeplinită, ci, dimpotrivă, a fost distrus visul european, la care aspirau cetățenii moldoveni. Maia Sandu înțelege că tehnicile sale de înșelare a oamenilor, propaganda, sondajele de opinie false nu mai funcționează. S-a demonstrat asta la alegerile din Găgăuzia, care au fost câștigate de candidatul Partidului „ȘOR”, Evghenia Guțul”, a declarat Ilan Șor, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Ilan Șor declară că sunt examinate mai multe scenarii pentru a amâna alegerile locale din toamnă, pentru ca la acestea să nu participe Partidul „ȘOR”.
„Maia Sandu conștientizează că principalul său concurent este Partidul „ȘOR” și este în panică. Ca să prevină și să gestioneze crizele de isterie ale președintelui de paie, echipa ei și curatorii occidentali au organizat chiar și un summit european în Republica Moldova. Dar asta nu o va ajuta. De aceea, toate pârghiile actualului regim sunt puse în aplicare în lupta împotriva Partidului „ȘOR”. Instanțele de judecată, Procuratura, Curtea Constituțională și nu doar lucrează pentru a împiedica Partidul „ȘOR” să participe la alegeri. Și asta deoarece este știut că, la următorul scrutin local, partidul Maiei Sandu va obține cel mult 10%. Astăzi, în mintea strategilor care lucrează în echipa Maiei Sandu, sunt mai multe idei. Prima este demisia Maiei Sandu și organizarea alegerilor prezidențiale și locale în această toamnă, astfel încât PAS să avanseze puțin datorită ratingului lui Sandu, dar acest lucru nu va ajuta. A doua variantă, mai ilegală, prevede amânarea alegerilor locale pentru anul viitor și organizarea acestora odată cu prezidențialele. A treia opțiune pe care o examinează este ca, la anul, să fie organizate concomitent alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Scopul acestor fraude este de a crește cât de cât ratingul PAS, care scade cu repeziciune. Regimul Sandu-PAS va face tot posibilul, va comite multe ilegalități, pentru a se menține la putere. Toate astea se vor întâmpla cu susținerea Occidentului, care și-a abandonat valorile în numele salvării Maiei Sandu. Au nevoie de ea, pentru ca Moldova să fie folosită pe post de poligon pentru operațiuni militare”, a precizat liderul Partidului „ȘOR”.
Prin urmare, Ilan Șor o atenționează pe Maia Sandu și pe gruparea sa că nu va permite încălcarea drepturilor cetățenilor și nici anularea sau amânarea alegerilor.
„Îi voi dezamăgi pe Maia Sandu și pe gruparea ei. Îi asigur că vom găsi diverse modalități pentru ca Partidul „ȘOR” să-și desfășoare activitatea, ca să ajungă la putere și să îmbunătățească viața cetățenilor Republicii Moldova. Vom lupta până la capăt pentru drepturile și libertățile lor. Alegeri vor fi, iar acestea trebuie să fie oneste. Dacă Maia Sandu va încerca să le anuleze, atunci noi, cetățenii Moldovei, îi vom arăta o ripostă așa cum nu a mai văzut”, a conchis președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.