Anul nou începe cu un nou mare val de scumpiri. Prețul energiei electrice ar urma să se dubleze, în perioada imediat următoare. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a intrat în posesia unor documente ce confirmă că majorările sunt inevitabile. Într-o postare video, publicată pe Facebook, în această dimineață, politicianul acuză guvernarea PAS că ascunde acest lucru și că, prin acțiunile sale, vrea să distrugă și ceea ce a mai rămas în această țară.
Documentele la care face referire Ilan Șor, reprezintă o adresare a companiei „Premier Energy”, principalul furnizor de electricitate din țară, către ANRE, în care argumentează necesitatea majorării de aproape două ori a prețului pentru curent. Potrivit autorilor scrisorii, noile prețuri de achiziție, aprobate recent de Furnizorul Central „Energocom”, pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, sunt cu aproape 100% mai mari, fapt ce justifică dublarea tarifelor pentru toate categoriile de consumatori.
„Din păcate, istoria „PAS cu PAS se fură țara” continuă. Guvernul Maiei Sandu ascunde faptul că, în perioada imediat următoare, prețurile pentru energia electrică vor crește brusc. În ultima jumătate de an, au crescut prețurile la gaz, la toate produsele și serviciile, s-au scumpit carburanții, iar acum se scumpește și electricitatea. Se creează impresia că puterea vrea să pună capacul oamenilor care trăiesc aici și face tot posibilul să-i alunge și pe cei care încearcă să supraviețuiască în Republica Moldova”, a declarat Ilan Șor.
În opinia lui această stare de lucruri nu mai poate fi tolerată.
„Cred că trebuie să luăm atitudine. Nu mai putem urmări pasiv de acasă cum această grupare ne distruge țara. Este timpul să spunem „STOP” acestei bande, care, de dimineață până seara nu face altceva decât să distrugă viețile oamenilor, care și așa sunt destul de complicate. Voi veni, în următoarea perioadă, cu un plan de acțiuni și cu propuneri concrete în această privință”, a menționat Ilan Șor.