Republica Moldova este condusă din ambasade și cancelarii străine, iar cei care-și spun de dreapta și de stânga ne atrag în războaie geopolitice care nu ne aparțin. De 30 de ani, politicienii noștri, asemenea fanarioților din vechime, bat pe la porți străine, în căutare de noi stăpâni și își cumpără tronul, oferindu-le în schimb libertatea noastră. Este mesajul transmis astăzi moldovenilor de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care susține că singura cale de succes este cea către o independență reală, adică să nu fim pentru Est sau Vest, ci să fim pentru Republica Moldova.
„Unul zboară la Moscova, alta la Bruxelles, nu ca să ne facă viața mai bună, dar ca să-și cumpere, ca pe vremuri, tronul Moldovei. Și le dau, în schimb, străinilor dreptul de a decide peste capul nostru, de a ne spune cine suntem și ce ar trebui să facem. Așa am ajuns să fim conduși din ambasade și din cancelarii străine, iar politicienii, în loc să reprezinte interesele poporului lor, execută comenzile din afară. Iată care este adevărata cauză a neîmplinirii noastre, iată de unde ni se trag frustrările, aceasta este sursa problemelor noastre care par să nu mai aibă sfârșit”, a menționat Ilan Șor.
El a precizat că Republica Moldova va putea prospera doar atunci când va deveni cu adevărat independentă.
„În cei 30 de ani de când ne-am căpătat independența, nu am putut niciodată beneficia de ea, pentru că mereu la putere au venit oameni care ne-au furat această independență, care ne-au cedat suveranitatea străinilor și ne-au lipsit de dreptul de a ne decide singuri soarta. Și unde am ajuns? Ce-am obținut? Doar promisiuni goale și speranțe deșarte. Pentru că nimănui nu-i pasă cu adevărat de noi, pentru că pentru străini contează interesul lor, nu interesul nostru”, a menționat Ilan Șor.
Potrivit lui, atât Igor Dodon, cât și Maia Sandu bagă Republica Moldova în conflictul geopolitic dintre Est și Vest și aduc astfel războiul lor pe teritoriul nostru.
„Ei vă mint cu nerușinare, atunci când vă spun că doar dacă veți alege una dintre aceste două căi, ne vom putea dezvolta, când vă ademenesc cu firimiturile pe care ni le aruncă străinii. Nu-i credeți pe acești fanarioți. Căile lor, fie că vorbim despre Rusia sau Uniunea Europeană, duc spre nicăieri. Ei ne împing spre extreme, ca să ne batem între noi și să profite de ura pe care o cultivă în sufletele noastre. Ne bagă în conflicte geopolitice, care nu ne aparțin și transformă Republica Moldova în teatru de război. Noi nu trebuie să căutăm dușmani în afară. Noi trebuie să fim prieteni și cu Rusia, și cu Occidentul și să facem în așa fel încât toți ei să ne respecte, să ne trateze ca pe niște parteneri egali”, a declarat liderul Partidului „ȘOR”.
În context, Ilan Șor a atras atenția asupra faptului că adevărații eroi ai neamului sunt cei care apără libertatea propriului popor.
„Toate momentele noastre de glorie, dacă ne uităm în Istorie, se raportează la vremurile în care ne-am cucerit și ne-am apărat Libertatea. Ștefan cel Mare este mare pentru noi anume pentru faptul că a apărat cu sânge fiecare bucată de pământ din țara lui și nu a îngenuncheat niciodată în fața străinilor”, a menționat Șor.
În context, el a accentuat că Partidul „ȘOR” a ales a treia cale, pentru că aceasta e singura care poate garanta o dezvoltare normală și că a demonstrat acest lucru în toate localitățile pe care le administrează, începând cu orașele Orhei și Taraclia, dar și în toate satele în care formațiunea sa a ajuns la putere.