[ X ]
Ilan Șor: Prin ridicarea imunității Marinei Tauber, PAS vrea să acopere sărăcia și crizele pe care le-a provocat
19 Mai

Guvernarea PAS folosește Procuratura Generală (PG) și pe procurorul lor de buzunar în calitate de bâtă politică, pentru a închide gura opoziției și de a transmite un semnal celor care îndrăznesc să critice PAS sau pe Maia Sandu că riscă să fie reținuți și băgați după gratii. Declarația aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, după intenția PG de a o lipsi pe Marina Tauber de imunitatea parlamentară, informează CURENTUL. 

Potrivit lui Șor, guvernarea PAS se comportă exact ca un bărbat bețiv și agresiv, care, atunci când nu poate să o convingă pe soția lui să nu-l mai dea la socoteală, ajunge să o bată și să o agreseze.

„PAS încearcă, cu mâna criminală a lui Robu, să aplice Partidului „ȘOR” un fel de bătaie de corecție. Asta se întâmplă când nu mai ai argumente, când poporul începe să te urască și să-și blesteme zilele că au crezut în prostiile și promisiunile tale. PAS a devenit agresiv pentru că a înțeles că a născut cel mai incompetent Guvern de la independență încoace. PAS a devenit agresiv când a constatat că i-a dus la sărăcie pe oamenii cărora le-au promis vremuri bune. PAS este ca un câine turbat, prins în colț, care știe că nu are scăpare și încearcă, din ultimele puteri, să latre, să muște și să sară peste cei care se apropie de el”, a spus Ilan Șor, într-o intervenție video pe pagina sa de Facebook.

Șor a mai spus că acțiunile PAS sunt previzibile, pentru că Partidul „ȘOR” este cea mai vocală forță a opoziției parlamentare.

„Marina Tauber anunță miercuri că este decisă să lupte pentru Bălți în continuare și că merge la CEDO, iar joi, Robu, ca un cățeluș, dând din coadă, se târăște la Parlament să-i ridice imunitatea. Voi chiar îi credeți pe toți proști? În săptămâna în care opoziția anunță că face front comun împotriva guvernării PAS și începe flash-mob-urile, ca prin minune, a doua zi apare Robu și cere ridicarea imunității unuia dintre cei mai vocali reprezentanți ai opoziției – Marina Tauber. Previzibilă mișcare, care nu e nimic altceva decât o răzbunare politică! Așa-i când ai procuror general în buzunar și îl poți folosi când vrei tu. Vreau să-i amintesc că a mai făcut asta în 2019, după care Procuratura a prezentat public scuze pentru abuzurile comise. Dar cu prejudiciile provocate cum rămâne? Scuzele nu sunt suficiente în acest caz. Și mai am o întrebare: când va veni procurorul să ceară ridicarea imunității unora de la putere, nu din opoziție? Să vedem și noi cum e ridicat un „om bun”, care trage astăzi sforile și sărăcește populația”, a mai spus Ilan Șor.

Liderul Partidului „ȘOR” a mai spus că formațiunea pe care o conduce nu va ceda și va lupta mai departe pentru dreptate. Potrivit lui, de astăzi este și mai decis să lupte, pentru a scăpa țara de guvernarea PAS.

Inapoi la arhiva noutaților