Prețurile pe care le vedeți astăzi pe rafturile magazinelor, în septembrie, octombrie, vor crește de două sau de două ori și jumătate. Totul se va scumpi. Salariile și pensiile, însă, nu vor crește. Avertizarea vine din partea președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, după ce, luni, Biroul Național de Statistică a prezentat date cu privire la inflație, care arată că, în luna iunie, aceasta a depășit 31%.
„Ieri, când s-a împlinit un an de la alegerile anticipate, mai exact, de când a pornit bătaia de joc la adresa cetățenilor moldoveni, Biroul Național de Statistică ne-a demonstrat în cifre cum arată vremurile bune promise de impostorii din PAS, câștigătorii scrutinului. În luna iunie, inflația în țara noastră a depășit 30 la sută. O astfel de catastrofă la guvernare Republica Moldova nu a mai avut din 1999, când la putere era șarlatanul Ion Sturza, cel care dădea salariile în galoși, situație spre care ne îndreptăm cu pași rapizi. Tot Sturza ne-o prezenta pe Maia Sandu drept mare fenomen politic. Ce însemnă o inflație de peste 30%? Prețurile pe care le vedeți astăzi pe rafturile magazinelor, în septembrie, octombrie, vor crește de două sau de două ori și jumătate. Totul se va scumpi. Salariile și pensiile, însă, nu vor crește. Asta înseamnă că Moldova va fi, până în octombrie-noiembrie, condamnată la sărăcie. Oamenii nu vor avea ce să mănânce. Nu mai vorbesc de achitarea facturilor. Maia Sandu și clica ei de impostori i-au condamnat pe oameni la foame și îngheț” a declarat Ilan Șor, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook.
Ilan Șor a mai adăugat că cei de la guvernare sunt niște incompetenți, nu sunt în stare să ofere nicio soluție pentru această situație. Mai mult, dacă PAS și Maia Sandu vor rămâne la putere, viitorul va fi sumbru.
„În aceste condiții, eu nu văd o altă soluție, decât să ne unim cu toții și să dăm jos regimul Sandu, care îi condamnă pe oameni la sărăcie, foame, frică și război. Ratingul Maiei Sandu a coborât la cel mai jos nivel. Oamenii nu mai au încredere în Maia Sandu și nici în partidul ei. De aceea, îi recomand să plece, să acționeze măcar odată omenește față de popor”, a conchis Ilan Șor.