[ X ]
Ilan Șor, despre măsurile propuse de Guvern, în cazul limitării furnizării gazelor naturale: Mai bine ați stinge lumina la Parlament, Guvern și Președinție
3 August

Mai bine ați stinge lumina la Parlament, Guvern și Președinție, că oricum nu produceți nimic bun. Astfel a comentat liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, măsurile propuse de Guvern de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice asupra prețurilor și securității aprovizionării cu resurse energetice a Republicii Moldova, în caz de limitare a furnizării de gaze naturale din Rusia. Măsurile au fost publicate pentru consultări publice.

Într-o postare pe pagina de Facebook, liderul Partidului „ȘOR” critică dur măsurile propuse de Guvernul PAS. De asemenea, Ilan Șor se arată nemulțumit că guvernarea intenționează să pună din nou pe umărul cetățenilor toată povara scumpirilor, dar mai ales pe copii, care ar putea să revină la învățământul online.

„Guvernarea catastrofelor și crizelor a ieșit ieri în fața moldovenilor și le-a spus că, pentru a economisi energie, va trebui să stingă lumina noaptea pe străzi și să îi oblige pe copii să treacă din nou la învățământul on-line. Mai pe scurt, lucrurile arată cam așa: PAS vrea să aducă întunericul pe străzi și să le întunece și mințile copiilor noștri. N-o să vă iasă planul, analfabeților! Dacă voi nu ați învățat nimic la școală nu înseamnă că și copiii moldovenilor trebuie să sufere din cauza asta. Școlile trebuie să rămână deschise, iar copiii trebuie să meargă la ore, în mod normal. Cel mai ușor este să închizi, e clar. La distrus sunteți buni, noi știm asta. Mai greu este să găsiți soluții. Iată la asta nu vă pricepeți deloc. Nu vă atingeți de școli și de copii. Au suferit destul timp de trei ani de pandemie. Nu vă vom permite să vă mai bateți joc de tânăra generație! Iarăși încercați să puneți tot greul pe umerii oamenilor? Nu vreți să încălziți școlile și îi puneți pe părinți să țină toată ziua căldura pornită în case. Voi faceți economie, iar pe oamenii îi puneți la cheltuială?”, se arată în postarea lui Ilan Șor.

Totodată, liderul Partidului „ȘOR” critică dur măsura prin care se propune stingerea luminii noaptea pe străzi, ceea ce, spune el, va duce la creșterea numărului de infracțiuni.

„Cât despre stingerea luminii noaptea pe străzi am doar o singură întrebare: voi măcar un bec ați pus în țara asta ca să stingeți lumina, imbecililor? Partidul „ȘOR” a iluminat un raion întreg în câțiva ani și acum voi veniți să stingeți lumina ca-n anii ’90? Așteptați să crească din nou furturile și jafurile, cretinilor? Mai bine ați stinge lumina la Parlament, Guvern și Președinție, că oricum nu produceți nimic bun. Știți doar să stați toată ziua pe Facebook și să vă jucați în Angry Birds”, a mai scris președintele Partidului „ȘOR”, pe pagina sa de Facebook.

Inapoi la arhiva noutaților