[ X ]
Ilan Șor: Descinderile și reținerile de astăzi sunt parte a unui show pentru a distrage atenția de la crizele din țară
2 Februarie

Descinderile și reținerile de astăzi fac parte din spectacol, prin care se urmărește distragerea atenției de la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea și creșterea în lanț a prețurilor. Victimele show-ului cu mascați sunt adversarii actualei guvernări, adică opoziția, nicidecum hoții și incompetenții de la putere, care prejudiciază statul zi de zi și sărăcesc tot mai mult populația. De această părere este liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, și a fost exprimată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Ilan Șor, în prezent, sunt subiecte de interes major, cu impact real în societate, și se apelează la o tactică veche de când lumea – distragerea atenției și organizarea de circ gratuit.

„Bine ați revenit la teatrul absurdului din Republica Sandustan, cu Maia pe post de regizor principal și Robul de la procuratură, pe post de scenarist. Chiar mă gândeam, citind ultimele știri despre dezastrul scumpirilor, către cine își vor îndrepta dulăii mascați de această dată, ca să deturneze atenția oamenilor de la adevăratele probleme. Vă atrag atenția că, astăzi, cea mai mare întreprindere de panificație din țară, S. A. Franzeluța, a anunțat oficial că scumpește pâinea. Acesta este un semnal foarte clar că adevărata criză a scumpirilor abia începe și că ceea ce urmează este un adevărat cataclism socio-economic. În mentalul colectiv, scumpirea pâinii se asociază direct cu criza alimentară, iar asta provoacă automat frământări majore în societate. Ieri, a început oficial prăbușirea leului, despre care eu personal vă atenționez de multă vreme… Am avut și o știre pozitivă, doar că, în scurt timp, a fost și ea întoarsă pe dos de acești nenorociți de la putere. Este vorba despre reducerea prețului de achiziție a gazului, care însă nu se va regăsi și în facturile consumatorilor finali. Au spus-o clar și răspicat: gazul s-a ieftinit, dar oamenii vor plăti oricum prețuri majorate și încă retroactiv, pentru că ea, guvernarea, are nevoie de bani! Iar cel mai simplu e să-i ia din buzunarele cetățenilor”, a declarat Ilan Șor.

Totodată, Ilan Șor susține că descinderile și reținerile de astăzi nu l-au luat prin surprindere, iar iar cei care comit acțiuni ilegale vor răspunde pentru acestea.

„Faptul că printre cei vizați sunt și colegi de-ai mei din Partidul „ȘOR” nu mă surprinde. Noi le stăm ca un os în gât, iar de aici hărțuielile și intimidările fără sfârșit. Este un risc asumat și vă asigur că asta nu ne va opri și nici nu ne va închide gura. Eu vreau să le transmit însă acestor popândăi, care execută ordine politice ilegale, că această guvernare își trăiește ultimele zile și se zbate în agonie. Așa că, foarte curând, fiecare dintre ei va răspunde personal, pentru crimele pe care le comit. Noi știm foarte bine cine sunteți și vă promit că nu scăpați, de această dată”, a mai afirmat Ilan Șor.

Inapoi la arhiva noutaților