Partidul ȘOR a înregistrat peste o mie de noi membri doar în acest week-end, în timpul lucrărilor câtorva organizați teritoriale ale formațiunii. Oamenii sunt atrași de succesele echipei de la Orhei a liderului formațiunii, Ilan Șor, dar și de proiectele sociale ale acestuia, transmite CURENTUL.
Ilan Șor dă asigurări că ajuns la guvernare, va transforma Republica Moldova într-un stat prosper, după exemplul municipiului Orhei. Liderul Partidului ȘOR a prezentat și programul politic al formațiunii, care vine cu soluții atât pentru dezvoltarea economiei și agriculturii, cât și pentru asigurarea unui trai prosper pentru cetățeni și a serviciilor sociale de calitate și accesibile pentru toți.
În acest week-end s-au desfășurat ședințele organizațiilor teritoriale Ocnița, Ungheni, Telenești și Sângerei ale Partidului ȘOR. Toate ședințele au avut loc la Orhei, unde participanții au putut să se convingă de eficiența activității echipei primarului Ilan Șor. Peste o mie de membri noi a înregistrat Partidul ȘOR în timpul acestor reuniuni, iar Ilan Șor a înmânat carnetele de partid.
Liderul Partidului ȘOR, primarul de Orhei Ilan Șor a vorbit în cadrul reuniunilor despre principalele scopuri ale formațiunii sale, fixate în programul politic. Potrivit lui Ilan Șor, partidul optează pentru fortificarea Republicii Moldova ca stat independent, unitar, puternic și prosper.
Partidul Șor intenționează să realizeze o adevărată revoluție infrastructurală în țară: vor fi modernizate drumurile, atât de importanță națională, cât și locală, de asemenea, vor fi modernizate toate localitățile din Republica Moldova. Ilan Șor a dat ca exemplu municipiul Orhei, care în decurs de doar doi ani și jumătate, sub administrația lui Ilan Șor și a echipei sale, s-a transformat dintr-un centru raional anost în orașul cu cea mai dinamică dezvoltare. În plus, liderul Partidul ȘOR a declarat că Jora de Mijloc din raionul Orhei, comuna în care în calitate de primar a fost aleasă vicepreședinta Partidului ȘOR, Marina Tauber, va deveni un model de modernizare a infrastructurii într-o localitate rurală.
În plus, după cum a declarat Ilan Șor, formațiunea sa intenționează că asigure și dezvoltarea economică stabilă a Republicii Moldova. Atragerea investițiilor, fortificarea controlului statului asupra economiei, naționalizarea ramurilor strategice ale economiei, stabilirea monopolului de stat asupra comercializării cu produse din tutun și alcool, crearea gospodăriilor colective în sectorul agrar, susținerea producătorilor agricoli autohtoni – sunt acțiuni care, în opinia liderului Partidului ȘOR, trebuie să aducă la creșterea economic și majorarea veniturilor bugetare.
Programul Partidului ȘOR presupune și asigurarea protecției sociale active pentru populație, care să includă și accesul gratuit la educație și servicii medicale, posibilitatea pentru pensionari de a primi medicamente gratuite, îndemnizații majorate pentru naștere și îngrijirea copilului, construirea locuințelor sociale, dezvoltarea rețelelor de magazine și farmacii sociale. Un punct forte al programului este achitarea unui venit garantat fiecărui cetățean al Republicii Moldova.
Partidul ȘOR, potrivit liderului său, intenționează să introducă în administrarea statului elemente ale democrației populare directe. În particular, se are în vedere utilizarea mai activă a mecanismului referendumurilor pentru identificarea soluțiilor la cele mai presante problem atât de ordin național, cât și local. În plus, ca o acțiune important pentru eradicarea corupției, partidul optează pentru alegerea procurorilor, judecătorilor, comisarilor de poliție, cu posibilitatea demiterii lor. Reforma justiției, propusă de Partidul ȘOR, presupune trecerea treptată la curțile de jurați.
Popularitatea Partidului ȘOR în rândul cetățenilor înregistrează o creștere constantă și semnificativă în ultimul timp, au declarat în discursurile lor liderii organizațiilor teritoriale ale formațiunii. Ei explică acest fenomen în special datorită succeselor înregistrate de conducerea formațiunii la Orhei, dar și multiplelor proiecte sociale realizate formațiune.
În prezent, Partidul ȘOR, deși este o formațiune politică tânără, numără aproape 20 de mii de membri, devenind astfel una din cele mai numeroase partide politice din Republica Moldova, iar influența sa, precum și intenția de vot sunt în continuă creștere. Iar ultimele sondaje realizate de companii sociologice credibile denotă că Partidul ȘOR va accede în viitorul Parlament.
Grație evoluției și programului său, Partidul ȘOR a înregistrat succese și pe plan internațional. Recent, formațiunea a devenit membră cu drepturi depline a uneia dintre cele mai proeminente și mai importante familii politice europene – Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE), care reunește europarlamentari și formațiuni politice aflate la guvernare în mai multe state, precum Marea Britanie, Polonia, etc. Partidul ȘOR este singura formațiune politică din Moldova care a reușit să se alăture acestei influente organizații și deja a devenit un membru de încredere. Astfel, în luna octombrie, Partidul ȘOR va găzdui la Orhei un important summit al ACRE la care vor participa peste 100 de lideri mondiali din domeniul politic, guvernamental, economic, academic și ong-ist.
Cristina Pendea