Ministrul Pavel Voicu a participat la ședințele de bilanț organizate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul cărora au fost prezentate rezultatele activității desfășurate pe parcursul anului 2019 și prioritățile pentru anul curent, transmite CURENTUL.
Aceste ședințe s-au axat în mare parte pe problemele existente, care nu au permis realizarea tuturor obiectivelor de activitate la nivelul așteptărilor și care necesită soluționare rapidă, în vederea îmbunătățirii serviciilor oferite cetățenilor, dar și despre rezultatele obținute.
În cadrul raportului IGPF, pe marginea activității de control al trecerii frontierei de stat s-a făcut referință la tergiversarea extinderii controlului comun în mai multe puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene, dar și la eficientizarea procedurii de readmisie a cetățenilor din UE și Ucraina.
Șeful Poliției de Frontieră a confirmat prezența lacunelor în direcția de activitate operativă, fiind în acest sens discutate noi metodologii de lucru și de identificare a unor acțiuni de îmbunătățire a capacităților profesionale. Totodată, IGPF a prezentat prioritățile instituționale pentru anul curent, cu accent pe: dezvoltarea capacităților profesionale și consolidarea sistemului de formare a personalului; îmbunătățirea capacităților operaționale și de reacție; monitorizarea continuă a situației operative la frontiera moldo-ucraineană și asigurarea stabilității, dar și securității pe segmentul central al frontierei de stat, ș.a.
La prezentarea raportului de activitate al IGSU ministrul a comunicat despre necesitatea implicării mai active la consolidarea segmentului de prevenire și desfăşurare a intervenţiilor de salvare, îmbunătăţirea tacticilor şi procedurilor de acţiune, instruirea efectivului şi nu în ultimul rând, perfectarea cadrului normativ pentru apropierea de mecanismul Protecţiei Civile al Uniunii Europene.
Conform datelor prezentate, în anul 2019 au fost înregistrate 328 de cazuri excepționale, iar pompierii și salvatorii au participat la 16 mii de intervenţii în care au fost salvate de la incendii 449 persoane. Conducerea IGSU a menționat că în anul 2019 au fost lansate alte 6 staţii noi, dintre care 5 sunt pe bază de voluntariat. În vederea extinderii activităţii SMURD în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova, a fost semnat contractul de grant pentru implementarea proiectului SMURD 2. Potrivit prevederilor proiectului vor fi reconstruite 2 puncte de operare SMURD în localităţile Ungheni şi Cantemir, dar şi 4 platforme autorizate de aterizare în preajma a patru spitale din țară.
Menționăm că toate instituțiile din subordinea MAI prezintă în această perioadă rapoartele de activitate și obiectivele trasate pentru anul curent.
Cristina Parfeni