[ X ]
[ X ]
[ X ]
IGP și Asociația Femeilor din Poliție au semnat un acord. Ce prevede acesta
13 Septembrie

La Inspectoratul General al Poliției (IGP) a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de cooperare între IGP și Asociația Femeilor din Poliție, informează CURENTUL.

Reprezentantul Delegației Uniunii Europene, Steven Daniels, a vorbit despre acordarea suportului financiar oferit de UE, dar și despre necesitatea femeilor în cadrul structurilor de forță.

„Noi susținem creșterea numărului de femei în poliție. Această lansare a Asociației femeilor din Poliție nu o putem considera la momentul dat ca o istorie de succes, însă este un pas foarte important, care este prevăzut în cadrul suportului bugetar oferit de Delegația Uniunii Europene. Prin intermediul suportului bugetar vor fi susținute femeile în poliție. Nu a fost ușor, însă ceea ce se întâmplă este pentru a face ca profesionalismul femeilor să crească și pentru a consolida capacitățile angajaților. Asistența nu este doar din partea suportului bugetar, dar și din partea statelor membre: Belgia, Suedia, etc.”, a menționat Daniels.

În același timp, managerul de proiect „Creșterea participării femeilor în Poliție”, Olesea Vladîca, a comunicat despre scopul proiectului și importanța promovării egalității de gen în poliție.

„În strategia de dezvoltare a poliției pentru anii 2016-2010 s-a pus un accent pe consolidarea eficienței și transparenței profesionalismului poliției, care este reflectat prin promovarea egalității de gen în procesul de angajare și promovare în poliție. Aceste obiective sunt susținute de UE, prin intermediul suportului bugetar, în cadrul acestui suport am lansat un proiect aparte, care se numește „Creșterea participării femeilor în Poliție”. Acest proiect are drept scop promovarea principiului egalității de gen în poliție, precum și sporirea ponderii femeilor. Prin urmare, ne propunem să avem o nouă abordare a rolurilor pe care femeile și bărbații le pot realiza în poliție, o modernizare a sistemului și adoptarea măsurilor de promovare și încurajare a accesului femeilor în poliție și în structurile de forță”, a conchis ea.

Președintele Asociației Femeilor din Poliție, Cristina Schimbov, a vorbit despre parteneriatul Asociației cu IGP, dar și despre reușita proiectului în decursul a 3 luni de zile. „Membrele noastre astăzi reprezintă aproximativ 30% din numărul total pe care am reușit noi să-l adunăm în acest timp de 3 luni de zile. Noi ca asociație, suntem din 14 iunie 2017 și avem deja peste 150 de membri și ne bucurăm foarte mult că tot mai multe femei tind să devină membri ai acestei asociații. Unul dintre scopurile acestei asociații este de a crește numărul femeilor în poliție, nu atât cantitativ, cât – calitativ. Dorim să facem un parteneriat de durată cu IGP, pentru a organiza de comun acord seminare și instruiri de studiu pentru membrele asociației noastre și să facem atractivă profesia de polițist”, a precizat Președintele Asociației Femeilor din Poliție.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților