Igor Rotaru este noul secretar general al Platfomei DA pentru Chișinău. El spune că, în funcția nouă își propune un plan de consolidare și mobilizare a tuturor tinerilor din acest municipiu care își doresc să trăiască într-un oras european, cu mai multe politici de managment dedicate generației aflate la început de drum.
„În viața fiecăruia dintre noi există începuturi de la jumătăți de drum, atunci când ne propunem să nu renunțăm la obiectivul pe care vrem să-l atingem și, trăgând niște concluzii, niște învățăminte din tot ce a fost bine sau mai puțin bun, ne continuăm calea cu mai multă forță spre țel. Experiența în domeniul în care activez m-a învățat că disciplina, perseverența și spiritul de echipă sunt cele mai importante cărți de vizită pentru orice persoană care se respectă. Exact așa tratez și lumea politicului, cu seriozitate, respectarea cuvântului promis, fără lașitate și fără frica să fiu nevoit să privesc cu rușine în ochii copiilor mei peste ani. Îmi doresc să fim o generație care face ALTFEL de politică, una curată, rațională și de acțiune în interesul omului obosit de promisiuni goale pentru care nu poartă nimeni răspundere”, a menționat Igor Rotaru.
Noul secretar general pe Chișinău spune că „echipa Platformei DA este campioană la perseverență și rezistență. Este unicul partid extraparlamentar care a rezistat înafara Parlamentului și s-a reinventat, pentru că temelia acestuia este beton iar oamenii săi au puterea spiritului de luptători care îi ține împreună pe toți cei care vor să ajungă să construiască împreună un viitor de calitate, ACASĂ”.
„Sunt sigur că, doar împreună suntem o fortă, și doar împreună vom învinge! Pentru că victoria vine doar atunci când curajul conduce!”, a conchis politicianul.