Directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, fost deputat, explică ce reprezintă Rezoluția APCE și care sunt efectele sale, transmite CURENTUL.
Igor Munteanu spune că Rezoluția votată de APCE a luat prin surprindere delegația RM, „cel puțin despre asta vorbește deputatul PSRM, V.Bătrâncea, care afirmă azi că ”recunoașterea unei ocupații rusești în Transnistria ar redeschide conflictul înghețat”, dar și deputații PAS care nu s-au numărat printre autorii amendamentului respectiv”.
„Respectiv, delegația RM a fost divizată la acest vot, iar cei care s-au opus amendamentului legat de recunoașterea ”teritoriilor ocupate în RM” au făcut-o din complicitate cu statul agresor, nu din naivitate ori prudență, cum ar putea pretinde. În schimb, apreciem mult inițiativa celor 20 de deputați din state prietene ale CoE, în special Dlui deputat Titus Corlățean pentru efortul depus”, spune Igor Munteanu.
Totodată, Rezoluția APCE vorbește despre o solidaritate fără precedent în lumea democrațiilor europene contra unui stat agresor, Rusia.
„Cred că această solidaritate transmite guvernării de la Chișinău mesajul că orice ezitări pe subiectul acestei agresiuni militare sau a unor relații delicate cu oligarhii de la Tiraspol, nu promite nici un ”discount” din partea statului agresor, dacă acesta ar intenționa să ne atace, generând în schimb costuri reputaționale pe care cineva va trebui să le achite. Politica curată se face cu mijloace curate”.
Cât despre efecte, Igor Munteanu spune că ele nu rezolvă niciuna din marile probleme cu care se ciocnește RM în raport cu regimul secesionist de la Tiraspol, dar clarifică sub aspect politic și de drept internațional o confuzie strategică pe care a tolerat-o ani în șir: faptul că poți rezolva cu pași mici, cu cedări unilaterale sau complicități, statutul unui teritoriu ocupat de Rusia.
„Nu poți. Plantarea acestei iluzii periculoase este toxică pentru legitimitatea oricărei guvernări, iar ambiguitatea deciziilor luate în raport cu teritoriul ocupat ajută Rusiei să-și mențină pârghiile de influență asupra procesului decizional din RM”, spune Munteanu.
Astfel, fostul deputat afirmă că „fragilitatea extremă a RM în contextul agresiunii militare rusești din Ucraina nu ține doar de capacitățile militare modeste ale RM, dar mai ales de lipsa unei reziliențe societale, de absența unui leadership care ar inspira dorința cetățenilor de a-și apăra statul, de a-și risca viața și afacerile, dând ripostă unui agresor extern. Asta-i marele test, cum spunea pe timpuri Hans Morgenthau, care face diferența între ”banii adevărați și banii falși”, între autentic și copie. Și cu toate acestea, Rezoluția APCE din 15 martie este un moment politic magistral, care ar putea servi pe viitor ca o pârghie puternică prin ca forțele sănătoase ale societății din RM să blocheze, să anuleze ori să conteste sistemic orice tentative de a legitima actualul regim de ocupație străină din stânga Nistrului sub camuflajul unui ”statut special”, construit sub dictarea unui stat agresor”.
Menționăm că la 15 martie, 2022, APCE a condamnat Rusia pentru agresiunea militară contra Ucrainei. Rezoluția a fost adoptată cu 216 voturi și 3 abțineri, chemând la încetarea imediată a ostilităților și retragerea forțelor militare de pe teritoriul Ucrainei, asigurarea coridoarelor umanitare și sprijinirea Ucrainei prin toate mijloacele pentru a rezista acestei agresiuni.
Rezoluția recunoaște și ”ocuparea unei părți din teritoriul suveran al Republicii Moldova printr-o agresiune militară” (1992), echivalând astfel raioanele din estul țării necontrolate de organele constituționale cu alte teritorii capturate de Rusia în rezultatul unor ocupații militare (Osetia de Sud, Abkhazia, Donbas și Crimeea).
„Este pentru prima dată când APCE declară deschis că RM are un ”teritoriu ocupat de Rusia”, ceea ce schimbă radical limbajul folosit de acest forum parlamentar paneuropean față de statutul incert al regiunii transnistrene, o rezoluție care îndeamnă și la alte schimbări de abordare”, afirmă Munteanu.
Cristina Parfeni