„Veronica Dragalin și-a dat azi demisia. Personal, în calitate de cetățean al RM și lider de partid, eu regret că, această demisie intervine în momentul în care Parlamentul încă nu a votat legea comasării celor 2 procuraturi, orice se poate întâmpla de la anunțarea proiectului și până la votarea legii, iar cei care s-au opus deciziei dorite de PAS așteptau ca acțiunile PA să fie cât mai bine organizate, motivate, eficiente. Decizia este subită și regretabilă. Este această decizie influențată de șantaj, de o analiză de cost-beneficiu individuală, asta probabil că vom afla în curând, dar mesajul transmis astăzi dimineața de către Veronica Dragalin procurorilor, diasporei, nu este deloc potrivit cu fermitatea pe care, în alte circumstanțe, am fi fost încurajați s-o așteptăm” – a declarat Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), informează CURENTUL.
Politicianul a punctat și „ce avem la bilanțul acestei decizii?”.
„Am avut un șef al PA, care a fost forțat să plece în demisie. Eu încă sper că Procurorul General ar putea să nu-i semneze cererea de demisie, iar aceasta va consolida și mai mult echipa care dorește să demonstreze profesionalism, determinare. Știm că ostilitățile dintre PA și putere s-au început din momentul în care PA a atins niște coarde sensibile legate de niște dosare deschise unor foști și actuali membri PAS, dar retragerea susținerii politice din partea puterii nu înseamnă sub nicio formă pierderea mandatului din partea cetățenilor, și nici scoaterea mănușilor albe nu ar fi trebuit să descurajeze șeful PA, care poate rezista în sensul mandatului său legal de 5 ani”, a menționat el.
Potrivit liderului politic, există ipoteza că actuala putere și-a securizat oamenii, vizați de investigațiile PA și i-a păsat fix în cot de aprecierile pozitive în adresa PA din Raportul Comisiei Europene și Memorandumul cu FMI. „Motivele demisiei sunt legate de inițiativa PAS care se discută în acest moment în comisiile Parlamentului ca un fapt care nu mai poate fi contestat. Chiar dacă avizele transmise de PG și PA sunt categoric negative, iar reacțiile societății nu sunt nici ele favorabile, PAS nu vrea să renunțe la ceva ce îi afectează interesele sale în mod existențial. Putem doar să ghicim ce poate justifica o asemenea poziție intransigentă, și de ce, din nou, rolul avizelor din partea altor autorități ale statului, consultările cu societatea civilă și impactul negativ pe care-l va avea demolarea PA într-un an electoral (2025) constituie costuri neglijabile în raport cu motivele care determină legea anti-Dragalin”, a adăugat liderul CUB.
Totuși – a afirmat Igor Munteanu – dacă decizia de a comasa cele 2 procuraturi specializate într-una are o adresă clară, Veronica Dragalin, atunci procurorii au obligația de a răspunde, inclusiv prin prezentarea acelor dovezi care explică acest lucru.
„Și dacă inițiativa PAS este contrazisă de avizele negative ale PG/PA, posibil și de alte autorități, iar partenerii europeni și societatea civilă manifestă o reacție destul de răcoroasă față de scopurile și forma actuală a proiectului de lege, atunci inițiativa încă poate fi curmată. Dacă nu se întâmplă asta, atunci mesajul transmis de Veronica Dragalin este de abandon, de eschivare de la confruntarea deschisă cu cei care schimonosesc statul de drept, ori de acceptare de către foștii ei colegi a unei pseudo-reforme, care conduce la demolarea PA și inevitabilă retrogradare a procurorilor la indicația puterii. După acest episod, PACCO, va devine sinonim cu influența politicului asupra procuraturii. Pe termen scurt, PACCO ar putea deveni un refugiu pentru cei care admit mai departe să fie loiali față de puterea politică, să se autocenzureze și să fugă de adevăratele probleme pe care organele de anchetă penală ar trebui să le rezolve, apărând statul de drept și interesul public.
De asta, mi-aș fi dorit azi un alt mesaj din partea Veronicăi. Dar, avem ce avem, trăim în Moldova și asta ne ocupă tot timpul”, a mai scris politicianul într-o postare pe Facebook.