Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), spune că „demisiile anunțate azi la conferința Prim-ministrului Dorin Recean reflectă tendința oficialilor actualului guvern de a desemna în calitate de „țapi ispășitori” pe orice le cade sub mâna pe motiv că aceștia nu și-au îndeplinit funcțiile de bază pentru prevenirea crizei. Total accidental, persoanele demise erau apropiate lui Spînu. A fost demis VICTOR PARLICOV. A fost demis si VICTOR BINZARI (Energocom). Urmează și demisia lui Sergiu Tofilat, Membru al Consiliului de Observatori de la Moldovagaz. Nu este clar unde se afla actualul Prim-ministru, care susține că „a avut toată încrederea în oficialii demiși”, dacă nu a avut timp să-și verifice miniștrii responsabili de „primirea iernii”. Imediat, actualul PM preia portofoliul Ministerului Energiei și va cere Parlamentului adoptarea unei „stări excepționale în energie”. Anterior, starea excepțională prelungită a permis unor oficiali să facă achiziții netransparente și să secretizeze volumul de achiziții. Procurorii au fost ținuți la distanță. Deși, actualul PM ne-a dat asigurări anterior că garantează menținerea tarifelor la energie pentru cetățeni, azi, acesta ne avertizează că ar putea să ajungem la situații excepționale”, informează TRIBUNA.
În context, politicianul, într-o postare pe Facebook, a făcut următoarele concluzii:
„1). Iarna vine din nou pe neprins de veste în Moldova. „Tradiție și mister”. Nu avem nicio claritate asupra modului în care un Membru al Consiliului de Observatori (Tofilat) putea bloca achiziționarea de gaze într-o companie de sistem fără a avea niciun mandat din partea guvernului. Asta a spus PM Recean. Și nici de ce despre cum pot fi împiedicate cele 2 companii (Moldovagaz și Energocom) să-și îndeplinească obligațiile față de consumatori. Sabotaj? Ce urmează – avertizarea Primului Ministru vorbește despre posibile deconectări, inevitabile măsuri de restricționare a accesului la curent electric, creșteri de tarife și perioade tulburi în care cineva trebuie să răspundă pentru iluzia ”independenței de gazul rusesc”? Oare Cine?
2). Demiterea celor 2 oficiali – Ministru și Director – este o recunoaștere a vinei actualului guvern de a-și neglija obligațiile de bază la prevenirea unor crize în sistemul energetic. PM a enunțat vina celor demiși de faptul că nu au coordonat anumite funcții, dar asta nu ascunde faptul că tot guvernul s-a ocupat în anul 2024 de alegeri, și nu de sarcinile nemijlocite pentru care primesc salarii. Mai rău – despre asta au știut toți, și presa, și partenerii străini, și grupurile gălăgioase de societate civilă, care-au investit resurse și energie, iar acum, ca în fabula greierul și furnica, o fac pe moraliștii.
3). Mai avem 25 zile până la momentul în care mai primim electricitate de la MGRES (Cuciurgan) dacă nu se găsesc soluții miraculoase, fonduri, surse alternative de gaze la prețuri accesibile. Și, poate cel mai mult, oameni competenți, care să lase iluzionismul politic și să asigure consumatorilor servicii în timp real și la tarife rezonabile. Cine mai apără consumatorii în acest stat nedreptățit? Cui servesc niște agenții, care nu obosesc să crească tarifele, oferindu-și bonusuri salariale și uitând de funcțiile de bază?
4). Actualul guvern a anunțat remanieri și a dat-o în bară. Acum, după ce este sacrificat și ministrul Parlicov, mulți se vor întreba dacă vina nu ar fi a dirijorului, și nu doar a vioristului? Cine-ți mai vine în locul lui Parlicov după ce-l arunci ca pe o piesă nefolositoare din garnitura actualului guvern și-l faci să plătească polițele unui cabinet clientelistic, plin de incompetenți și favoriți ai puterii, lipsit de cea mai elementară grilă de evaluare a performanțelor.Se va vorbi mult săptămâna viitoare despre ”starea excepțională energetică”, despre crize și ”război hibrid”. Poate ar trebui să vă uitați un pic în oglindă, tovarăși? Fără creștere economică stabilă nu există oameni care să-și achite facturile. Fără liberalizarea efectivă a pieței ne vom roti constant între 1-2 monopoliști, care-și împart dividendele, fără nici cea mai mică dorință de a demonstra competența și flexibilitate”.
„Apropo, Energocom (100% capital de stat) a fost de departe cea mai profitabilă companie de stat în 2023, având vânzări de 17,22 mlrd lei, de 2 ori mai mari decât în 2022. Oare de ce? De asta suntem în criză sistemică – sectorul energetic rămâne extrem de clientelar, lipsit de transparență și scheme vechi și noi. Se cer noi oameni și profesioniști, care nu fac sluj intereselor de partid”, a subliniat liderul CUB.