[ X ]
Igor Grosu va participa la ședința comună a comisiilor juridice din parlamentele Republicii Moldova, României și Ucrainei
25 Ianuarie

Subiecte legate de aderarea la Uniunea Europeană vor fi discutate la ședința comună a Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României și a Comitetului pentru politică juridică din Rada Supremă a Ucrainei.

Scopul ședinței comune este de a aduce cele trei țări la aceeași masă de discuții, cu scopul de a analiza aspectele relevante în procesul de preaderare la Uniunea Europeană. În cadrul ședinței se va discuta despre recomandările ce vizează domeniul justiției și funcționarea sistemului judiciar, propuse în procesul de negociere a Republicii Moldova și a Ucrainei în contextul aderării la Uniunea Europeană.

Urmare a ședinței comune va fi adoptată și o declarație care vizează cooperarea dintre Republica Moldova, Ucraina și România în domeniul reformării justiției și combaterii corupției.

Reuniunea comisiilor juridice se va desfășura în perioada 24-26 ianuarie, în România. La discuții vor participa Președintele Parlamentului, Igor Grosu, vicepreședintele Senatului României, Virgil Guran, și Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk. De asemenea, evenimentul va reuni reprezentanți ai instituțiilor juridice din cele 3 țări,  magistrați și avocați, diplomați, iar dezbaterile vor fi împărțite pe mai multe sesiuni de lucru.

Inapoi la arhiva noutaților