Președintele Parlamentului Igor Grosu va întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 28-29 noiembrie, transmite CURENTUL.
În cadrul vizitei, Igor Grosu va avea întrevederi cu președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, și cu prim-vicepreședintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
De asemenea, speakerul se va întâlni cu vicepreşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, copreședintele Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, Siegfried Mureșan.
Agenda mai include discuții cu parlamentarii europeni Andrius Kubilius, președintele Adunării Parlamentare a Euronest, și Dragoș Tudorache, vicepreședintele Grupului Renew Europe din Parlamentul European, raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova.
În contextul vizitei, Igor Grosu se va întâlni cu reprezentanții diasporei moldovenești din Belgia, la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Bruxelles.
Este prima vizită pe care Igor Grosu o întreprinde la Bruxelles în calitate de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova.