[ X ]
Igor Grosu, în discuții cu ambasadorul Greciei: În ultimii doi ani, bunele noastre relații moldo-elene s-au materializat în proiecte concrete
4 Iulie

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene la Chișinău, Nikolas Krikos. Demnitarii au convenit să fie identificate noi proiecte de colaborare între Republica Moldova și Grecia, care să fie în beneficiul cetățenilor ambelor țări. De asemenea, urmează a fi valorificată posibilitatea de a extinde numărul de acorduri bilaterale moldo-elene.

„În ultimii doi ani, bunele noastre relații moldo-elene s-au materializat în proiecte concrete. Chiar marți, la Atena, a fost semnat un document așteptat de moldovenii noștri din Grecia, și anume acordul privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere”, a menționat șeful legislativului.

Igor Grosu s-a mai referit și la faptul că, în ultimii ani, a fost lansată și o cursă avia care se bucură de succes, autoritățile elene au deschis o Ambasadă cu sediul la Chișinău, a fost semnat un acord în domeniul securității sociale, dar și memorandumuri de cooperare în domenii precum turism, educație și investiții.

Totodată, și Republica Moldova, deja al treilea an consecutiv, vine în ajutor Greciei, pompierii moldoveni participând la misiuni de stingere a incendiilor forestiere, care devin tot mai multe și mai grave.

Inapoi la arhiva noutaților