[ X ]
Igor Grosu, după întrevederea cu Mircea Geoană: Contribuim la securitatea în regiune. Avem nevoie în continuare de tot sprijinul NATO
5 Iulie

„În ultimii doi ani am făcut progrese în domeniul apărării și acest lucru se datorează în mare parte sprijinului pe care îl primim din partea țărilor NATO și din partea Uniunii Europene” a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, după întrevederea cu Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană.

„Moldova este un stat care s-a trezit peste noapte la hotar cu războiul Rusiei dus în Ucraina și care s-a văzut pus în fața realității de a-și consolida sistemul de apărare. O spun mereu cetățenilor și o spun și aici: suntem conștienți că o țară neutră are nevoie de un sistem de apărare puternic, iar invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat aceasta încă o dată. Mai mult de atât, de la începutul războiului, Rusia a intensificat atacurile hibride la adresa țării noastre. Și la acest capitol facem eforturi pentru a ne spori reziliența țării în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de dezinformare și apreciem aici sprijinul enorm din partea partenerilor.

Menționez, de asemenea, că am pornit un amplu proces de reformă în țară, pe toate dimensiunile, în special în justiție, combaterea corupției, întărirea instituțiilor statului, diversificarea surselor de energie. În același timp, Moldova fiind țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, are toate instituțiile noastre antrenate pentru a îndeplini cele nouă condiționalități ale Comisiei Europene și pentru a deschide negocierile până la sfârșitul anului.

Prin dezvoltarea țării noastre contribuim și la securitatea în regiune, de aceea avem nevoie în continuare de tot sprijinul și toată expertiza din partea NATO, pentru a menține pacea în țara noastră și a ne întări capacitatea de apărare. Suntem determinați să consolidăm acest parteneriat istoric cu NATO. Moldova are nevoie de prieteni puternici în aceste timpuri și vă asigurăm că suntem un partener serios, pentru că vorbim în primul rând despre securitatea și siguranța cetățenilor Republicii Moldova și a întregului continent”, a mai punctat președintele Parlamentului.

Inapoi la arhiva noutaților