[ X ]
Igor Grosu, de Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan: „Să facem tot posibilul pentru a păstra pacea și liniștea în Republica Moldova”
15 Februarie

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat, la manifestările consacrate Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, alături de veterani și membri ai familiilor celor care și-au pierdut viața în acest război.  

Șeful legislativului a cinstit memoria celor peste 300 de moldoveni căzuţi în războiul din Afganistan, păstrând un minut de reculegere și depunând flori la plăcile comemorative ale ostașilor de la Complexul memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire” din capitală.

În mesajul adresat, Președintele Parlamentului a menționat că urmările războiului de la mii de kilometri de țara noastră mai sunt resimțite în prezent în multe familii din Republica Moldova, iar suferința și durerea nu s-au încheiat odată cu războiul din Afganistan. Unele familii i-au pierdut pe cei dragi – 301 de tineri ostași, abia ajunși la vârsta de 20 de ani, au murit fără rost pentru o cauză necunoscută. Alți circa 700 de tineri moldoveni, care-și îndeplineau datoria de ostaș, au fost răniți, iar alți 12 mii s-au întors acasă cu sechele ale războiului, mulți dintre ei decedând între timp.

„Astăzi, îi comemorăm, în primul rând, pe cei care nu s-au mai întors acasă – sunt oameni viața cărora a fost întreruptă brusc, nedrept și tragic. Memoria acestor tineri va rămâne vie, puteau crea familii, sta lângă surori și frați, dar ei și-au îndeplinit datoria de ostaș. Totodată, astăzi suntem cu gândul și alături de toți cei care au supraviețuit și care păstrați memoria camarazilor căzuți”, a spus Președintele Parlamentului.

În context, Igor Grosu a amintit că, din păcate, de aproape un an, la hotarul țării noastre are loc un alt război, la fel de nedrept, sângeros și crunt – agresiunea neprovocată a Federației Ruse asupra Ucrainei, care a dus la mii de victime, iar milioane de cetățeni ucraineni au fost nevoiți să ia calea pribegiei. „Mulțumesc că, în aceste momente, noi împreună păstrăm pacea și liniștea în țară, iar, din puținul nostru, îi putem ajuta și pe prietenii noștri ucraineni. Îndemnul meu este să facem tot posibilul pentru a păstra în continuare pacea și liniștea în Republica Moldova”, a îndemnat Președintele Parlamentului.

Astăzi, se împlinesc 34 de ani de la retragerea trupelor militare sovietice din Afganistan. Aproape 13 mii de moldoveni au participat în acel război, iar 301 de moldoveni și-au pierdut viața în acel război sângeros.

Inapoi la arhiva noutaților