[ X ]
Igor Grosu a discutat cu o delegație a Congresului SUA: „Republica Moldova se bucură în continuare de sprijinul Statelor Unite ale Americii”
15 Aprilie

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu o delegație bipartidă a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită în Republica Moldova. Șeful legislativului a remarcat că vizita în țara noastră a delegației conduse de congresmanul Vern Buchanan reconfirmă faptul că Republica Moldova se bucură în continuare de sprijinul Statelor Unite ale Americii și că parteneriatul moldo-american se află pe agenda americană.

„Cu majoritatea dintre cei 8 congresmani republicani și democrați am discutat în cadrul vizitelor mele la Washington și mă bucur că au dat curs invitației și au venit pentru a se informa personal despre situația internă de la noi”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a adresat mulțumiri delegației americane pentru deschiderea, într-un timp record, a celor două consulate ale Republicii Moldova la Sacramento și Chicago, dar și pentru multiplele proiecte moldo-americane. „Timp de 3 decenii, poporul american a fost alături de noi și împreună am modernizat satele și orașele noastre, ne-am consolidat democrația și ne-am apărat suveranitatea. De aceea, le-am vorbit congresmanilor despre cât de important este ca în continuare să fim sprijiniți în lupta noastră cu grupările criminale și atacurile venite din Federația Rusă. Anul 2025 va fi un an de răscruce pentru viitorul european al Republicii Moldova și este esențial ca în acest drum al nostru să ne putem baza pe prieteni”, a mai spus Igor Grosu.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Familia Valentinei Lazari, decedată după o operație bariatrică, continuă lupta în instanță. Decizia prin care trebuie sa achite 100 mii lei, contestată la Curtea de Apel
    Social |
  2. Sinteza CNA: Percheziții într-un dosar de corupție în sistemul educațional și preluarea în administrare a peste 82 de mii de dolari în cripto
    Social |
  3. Premierul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
    Politică |
  4. Ion Ceban reacționează la declarațiile PAS privind depolitizarea Primăriei: „CEC, Curtea Constituțională, SIS, CNA, Procuratura – toate sunt conduse de PAS”
    Politică |
  5. Curtea de Conturi a examinat conformitatea gestionării resurselor publice de către Compania „Teleradio-Moldova”
    Business |
  1. Sinteza CNA: Percheziții într-un dosar de corupție în sistemul educațional și preluarea în administrare a peste 82 de mii de dolari în cripto
    Social |
  2. Audit CCRM: TRM trebuie să îmbunătățească gestionarea fondurilor și patrimoniului
    Social |
  3. Centrul Național de Instruiri în Insolvență Moldinsolv a devenit membru al Conferinței privind Dreptul European în Restructurare și Insolvență (CERIL)
    Business |
  4. Irina Vlah s-a adresat ambasadorilor: Pe 14 noiembrie, Curtea de Apel urmează să se pronunțe în dosarul privind restricționarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”. E un caz fără precedent de încălcare gravă a democrației
    Politică |
  5. Serviciul Vamal a colectat peste 844,7 milioane lei în doar o săptămână
    Social |