[ X ]
Igor Dodon: Turul II al alegerilor prezidențiale este inevitabil. Acolo vor ajunge Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
26 Septembrie

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale este inevitabil. Și acolo vor ajunge Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, iar Stoianoglo va câștiga. Declarațiile au fost făcute de Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, informează CURENTUL. 

Potrivit politicianului, candidatul PSRM „are cea mai mare creștere a ratingului în ultimele două luni: de la 1-2% la 15-16%. Și acest rating continuă să crească. Ratingul Maiei Sandu scade, iar ceilalți stagnează”.

„Majoritatea candidaților participă la aceste alegeri nu pentru a câștiga, deoarece ei știu că nu au șanse să o învingă pe Maia Sandu. Ei participă pentru a obține un rezultat bun și pentru a-l „converti” în mandate de deputați anul viitor. Și nu pot fi învinuiți pentru asta, – este strategia lor de partid.

Alexandr Stoianoglo nu are astfel de ambiții. El nu este membru al Partidului Socialiștilor și nu intenționează să devină. El candidează la aceste alegeri pentru a câștiga și ulterior pentru a restabili dreptatea pentru toți, inclusiv pentru fiecare partid de opoziție. Să asigure condiții egale pentru toți.

Sper că toți ceilalți candidați își vor aminti experiența tristă din 2020, „buchetul de trandafiri galbeni” și eșecul la alegerile parlamentare, și îl vor susține pe Alexandr Stoianoglo în al doilea tur”, a mai spus Igor Dodon.

Inapoi la arhiva noutaților