Noul Președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a schimbat limba site-ului Președinției din „română” în „moldovenească”. Oficialul spune că în Constituție nu este stipulat că limba oficială e româna și, astfel, el respectă legea, transmite CURENTUL.
În cadrul emisiunii „În profunzime”, Igor Dodon a spus că limba pe care o vorbește este „moldovenească”, așa cum este scris în Constituție.
„Președintele trebuie să respecte Constituția. În Constituție este scris că limba noastră de stat e „moldovenească”. Limba oficială pe site va fi moldovenească și nu mai trebuie de discutat pe acest subiect. Eu respect Constituția și consider că limba vorbită în R. Moldova este anume „moldoveneasca”, a spus Igor Dodon.
Cristina Parfeni