[ X ]
Igor Dodon: Poporul așteaptă soluții concrete. Și nu va fi ușor să învingem
3 Septembrie

Astăzi, la Chișinău, a avut loc masa rotundă „Parlamentul Republicii Moldova 2021-2025: rezultate și lecții pentru viitor”, organizată de Blocul Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei. La eveniment au participat liderii Blocului Patriotic, politicieni, economiști, specialiști în drept constituțional și jurnaliști. Participanții la masa rotundă nu doar au făcut bilanțul activității Parlamentului de legislatura a XI-a, în esență al majorității parlamentare PAS, ci au analizat situația din Moldova în diverse domenii și au ridicat întrebări importante despre ce va urma după alegerile parlamentare din 28 septembrie, informează TRIBUNA. 

Liderul PSRM, Igor Dodon, a reamintit că, pe parcursul celor 34 de ani de independență a Republicii Moldova, au existat trei perioade în care o singură formațiune a deținut întreaga putere: 1994-1998 – Partidul Democrat-Agrar; 2001-2009 – Partidul Comuniștilor, și 2021-2025 – PAS.

El a subliniat că, potrivit sondajelor, oamenii consideră perioada guvernării PCRM drept una pozitivă, iar perioada guvernării PAS drept cea mai grea din istoria Moldovei.

„Nu cunosc niciun segment al societății moldovenești care să fie mulțumit de rezultatul guvernării din acești patru ani. Poate doar 5-10% din conducerea PAS – miniștrii cărora li s-au mărit salariile de câteva ori, judecătorii, procurorii, cumetrii lor. Poate încă 5-10% de profitori. Nu întâmplător 80% din populație vrea ca această putere să plece”, a subliniat liderul PSRM.

Igor Dodon a subliniat că trebuie clarificată și poziția vizavi de integrarea europeană, atenționând asupra faptului că „PAS nu comentează refuzul UE de a integra Moldova rapid, legându-ne de Ucraina. Dacă înainte era suficient ajutorul pentru refugiați și câteva fraze ale Maiei Sandu împotriva Rusiei, acum ni se spune – nu, veți avea acces în UE doar împreună cu Kievul, iar pentru asta trebuie să luptați, e nevoie de militarizare, de exerciții NATO”.

Liderul PSRM a accentuat că este prematur să se creadă că PAS a rămas în istorie: „Poporul așteaptă soluții concrete. Și nu va fi ușor să învingem. Însă îl voi cita pe Lenin: ”Victoria nu valorează nimic dacă nu ești pregătit să o aperi”. Va trebui să câștigăm și, ceea ce este și mai important, să apărăm victoria după 28 septembrie”, a subliniat Igor Dodon.

Făcând bilanțul guvernării PAS, Vladimir Voronin a menționat: „Patru ani de control și putere absolută – nu înseamnă victoria democrației, ci capitularea Moldovei. În loc de dezvoltarea țării – represiuni asupra opoziției, în loc de progres economic – creșterea tarifelor, dependență de credite și militarizarea țării. În loc de dialog – divizarea societății și impunerea unor valori străine. Societatea nu a obținut viitorul european lipsit de griji. Societatea s-a confruntat cu o nouă formă de guvernare oligarhică – acum sub sigla PAS și Maia Sandu”.

Lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a menționat că acest parlament va intra în istorie drept cel mai antipopular și neprofesionist organ legislativ al Moldovei. PAS a denunțat cele mai importante acorduri internaționale pentru Moldova, fapt care a lovit nu doar în mediul de afaceri, dar și în oamenii simpli; a pus la punct scheme criminale prin care reprezentanții PAS s-au îmbogățit, economia țării a fost ruinată, iar populația adusă la un nivel inimaginabil de sărăcie; justiția a fost transformată într-o bâtă împotriva celor care au opinie diferită.

Președintele partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a declarat că PAS urmărește să se mențină la putere cu orice preț pentru a evita responsabilitatea pentru crimele sale. El a atras atenția asupra faptului că societatea din țară este divizată „în ai voștri și ai noștri”, are loc politizarea limbii, a istoriei, spălarea creierilor. Potrivit lui, populația își dorește un singur lucru – să vină la guvernare o echipă demnă, care să readucă normalitatea și rațiunea în viața noastră. Vasile Tarlev a subliniat că Blocul Patriotic are program, are înțelegerea modului de a acționa și are tot ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv.

Deputatul PSRM, Petru Burduja, a declarat că ultimii patru ani de guvernare PAS au lovit grav economia Moldovei. Potrivit lui, orice guvernare trebuie evaluată cel puțin după trei principii-cheie: creștere economică, inflație și nivelul sărăciei. În patru ani, economia Moldovei a ajuns în stare de stagnare totală pe fundalul inflației și sărăciei, ceea ce reprezintă o catastrofă. Petru Burduja a menționat scăderea dramatică a PIB-ului, a producției, exporturilor și investițiilor. ”Inflația totală de 67% în patru ani a lovit puternic populația și sectorul real. În același timp, fiecare al treilea cetățean al țării se află sub pragul sărăciei absolute”, a spus Petru Burduja, subliniind că viitoarea majoritate parlamentară trebuie să apere interesele cetățenilor.

Deputatul Adrian Albu a subliniat că țara traversează o criză complexă și multistratificată, în care problemele de securitate se transformă tot mai des în instrumente de manipulare și control politic. O atenție deosebită, deputatul Albu a acordat rolului tehnologiilor, al fake news-urilor și atacurilor cibernetice, care schimbă natura conflictelor mai rapid decât poate societatea să se adapteze. În Moldova, potrivit lui, acest lucru se manifestă prin amplificarea amenințărilor, crearea unei atmosfere de frică și utilizarea structurilor de forță fără un control adecvat. ”Condiția principală pentru o dezvoltare durabilă, a spus Albu, este păstrarea neutralității – ca bază a încrederii interne și ca principiu recunoscut pe plan internațional”.

Participanții la masa rotundă consideră necesară continuarea analizei situației din Moldova, atât a anilor precedenți, cât și a ultimilor patru ani de guvernare PAS, pentru a înțelege ce trebuie făcut mai departe și ce este, de fapt, bine pentru Moldova și cetățenii săi.

Inapoi la arhiva noutaților