„Maia Sandu și Guvernul ei continuă calea spre ruperea tuturor legăturilor cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) și cu partenerii noștri tradiționali”. Declarația a fost făcută de secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, informează CURENTUL.
Referindu-se la faptul că Guvernul a aprobat ieri decizia de a denunța acordul cu compania „MIR”, politicianul a spus că mulți ani „MIR” a fost un foarte bun canal de informare pentru moldoveni, cât și pentru cei din alte țări care locuiesc în Republica Moldova.
Totodată, Igor Dodon a comentat și faptul că un angajat al Ambasadei Federației Ruse a fost declarat persona non-grata.
„Dorința guvernanților Moldovei de a fi în aceleași rânduri cu cei care sunt împotriva Rusiei primează bunul simț. Moldova alunecă rapid și cu încredere spre includerea pe lista țărilor neprietenoase cu Rusia, care este plină de probleme serioase pentru economia moldovenească, care și așa a intrat deja în comă, și pentru relațiile umanitare, lucru de la care ar putea suferi sute de mii de concetățeni care se află în Federația Rusă”, a mai spus el.
Igor Dodon a remarcat că, „această putere este complet desprinsă de realitatea moldovenească și este departe de interesele majorității covârșitoare a cetățenilor Republicii Moldova”. „Doar alegerile prezidențiale și parlamentare anticipate pot asigura crearea de noi instituții de putere care să funcționeze în numele și pentru popor”, a conchis el.