[ X ]
Igor Dodon: „Intenţionăm să semnăm Memorandumul de Colaborare între RM şi Comisia Economică Euroasiatică”
1 Februarie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la Forumul economic moldo-rus în cadrul Expoziției „Fabricat în Moldova”, informează CURENTUL.

Igor Dodon a declarat că, cu regret, în ultimii ani, relaţiile comercial-economice dintre Moldova şi Rusia au trecut printr-o perioadă deloc favorabilă, ba dimpotrivă – poate prin cea mai dificilă perioadă din întreaga istorie a existenţei.

„Cauza principală este semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu ţările UE, fără consultări prealabile cu partea rusească. Federaţia Rusă propunea să fie organizate consultări la subiecte ce ar putea afecta interesele sale comercial-economice, în primul rînd, cu privire la reexporturile, reglementările tehnice, standardizare etc.”, a precizat șeful statului.

Igor Dodon a menționat că, scopul tactic pentru perioada imediat următoare prevede restabilirea volumelor schimbului comercial reciproc şi înlăturarea barierelor dintre RM și FR.

„Ne propunem şi începem să rezolvăm obiectivul principal– să devină o realitate parteneriatul strategic între Moldova și Federaţia Rusă, şi ţările Uniunii Economice Euroasiatice. Parteneriatul strategic reprezintă, mai întîi de toate, o colaborare strînsă şi dorinţa de a o aprofunda, avînd drept fundament încrederea şi deschiderea reciprocă. Pentru realizarea acestui scop, intenţionăm să semnăm Memorandumul de Colaborare între Republica Moldova şi Comisia Economică Euroasiatică”, a afirmat Dodon.

Președintele a mai spus că, e sigur că, businessul moldovenesc şi rusesc este gata de un parteneriat mai profund. „Odată ce, astăzi, v-aţi adunat cu toţii la un loc, concluzionez că aveţi un interes şi aveţi ce să transmiteţi unii altora”, a conchis șeful statului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților