Igor Dodon, candidatul la funcția de Președinte al țării din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), și-a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, cel de-al treilea obiectiv al Programului său de dezvoltare a țării – păstrarea „Relațiilor de prietenie cu Rusia. Protejarea Ortodoxiei”, informează CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că fără restabilirea relațiilor dintre aceste două state, R. Moldova nu va avea un viitor stabil. „După cum am promis, noi prezentăm separat fiecare obiectiv introdus pe platforma electorală. Și anume astăzi – păstrarea prieteniei cu Federația Rusă și protejarea Ortodoxiei. Noi suntem sortiți să avem relații bune cu toți, noi nu putem fi dușmani, nici cu Europa și nici cu România, dar fără restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, R. Moldova nu are viitor. Noi avem aceiași credință – ortodoxă. Marea majoritate a oamenilor sunt pentru relații bune cu Federația Rusă”, a menționat candidatul.
Liderul PSRM a promis că, dacă va deveni Președintele țării, va lupta pentru păstrarea bisericilor moldovenești și va proteja religia Ortodoxă.
„După alegeri vom face tot posibilul de a reveni pe piața din Federația Rusă pentru produsele noastre moldovenești. Voi rezolva problema migranților privind restabilirea drepturilor în Federația Rusă. Voi lupta pentru păstrarea bisericii noastre și a tradițiilor și a credinței ortodoxe, care este baza statalității. Pentru că atunci cînd se lovește în biserică, se lovește în statalitate”, a mai adăugat liderul.
Reamintim că, obiectivele care se regăsesc în programul electoral al liderului Igor Dodon sunt: statalitate, neutralitate și identitate moldovenească, economie puternică și dreptate socială, relații bune cu Federația rusă și protejarea ortodoxiei.
Anastasia Borta