[ X ]
Igor Dodon, după închiderea secțiilor: Nu trebuie să admitem noi crize politice
11 Iulie

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), unul dintre liderii Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă, după închiderea secțiilor de votare, a mulțumit tuturor cetățenilor pentru participarea foarte activă în scrutinul de astăzi, informează CURENTUL.

„După atâtea discuții și dezbateri eu mă temeam că oamenii nu vor ieși la vot, dar cetățenii au fost activi, mai activi decât în turul întâi la alegerile prezidențiale din noiembrie. Vă mulțumesc sincer că dvs. ați crezut că se pot delega oameni demni în Parlamentul Republicii Moldova. Vă mulțumesc că astăzi ați fost activi atât în interior, cât și în afara țării. Mulțumesc colegilor mei din teritoriu, care au lucrat foarte mult în această campanie electorală. Din calculele noastre avem și rezultatele pe măsură. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va înregistra un rezultat bun în această campanie electorală”, a declarat Igor Dodon.

Separat, el a mulțumit colegilor din Partidul Comuniștilor, cu care, potrivit lui, în mai puțin de două luni a reușit să facă o echipă cu adevărat unită și speră că începând cu ziua de mâine vor lucra împreună în Parlamentul RM.

„Începând cu ziua de mâine va începe o nouă etapă în Republica Moldova. Există probabilitatea că va fi un Parlament doar cu două partide. Nu trebuie să admitem noi crize politice, ar fi bine sa fie o perioadă de stabilitate, oamenii asta așteaptă de la noi. Haideți să fim responsabili!”, a menționat Igor Dodon.

Cristina Jicol

Inapoi la arhiva noutaților