Candidatul independent la prezidențiale, Președinte în exercițiu, Igor Dodon, afirmă că majoritatea au interpretat vorbele sale privind Diaspora și că în calitate de Președinte obiectivul său principal va fi să reîntoarcă acasă cetățenii, transmite CURENTUL.
Igor Dodon afirmă că va veni cu o propunere de program pentru a reîntoarce acasă Diaspora.
„Suntem bucuroși că avem cetățeni ai R. Moldova care sunt activi. Am spus că preferințele celor pleați și celor rămași sunt diferite. Declarațiile mele au fost interpretate. Sarcina noastră, a mea, pe viitor, în funcția de Președinte, este că trebuie să facem tot posibilul să reîntoarcem oamenii acasă. Voi veni cu o propunere de program, la fel ca în Portugalia, care acordau cetățenilor 5 mii de euro pentru a vedea cetățenii acasă, ceva de genul să facem și la noi. Nu poate exista nici un zid între mine și Diaspora. 30-40% din rudele mele muncesc peste hotare. Interpretări vor mai fi, dar poziția mea e clară – votul a demonstrat că cei din țară și din afara țării votează altfel, noi trebuie să-i motivăm să-i aducem acasă”, a spus Igor Dodon la Radio Europa Liber.
Cristina Parfeni