Președintele Igor Dodon nu exclude că unii candidați la funcția de Procuror General și-au organizat campanii mediatice pro sau contra cuiva sau le-au organizat cei care stau în spatele lor, în culise politice, și încearcă sa-i impună în această funcție, informează CURENTUL.
„Da, din păcate e vorba de ingerință politică în aceste procese, vizibilă cu ochiul liber. Oricine poate vedea că în acea listă sînt persoane care nu au ce căuta acolo, nu îndeplinesc criteriile înaintate, sînt și persoane care încearcă să păcălească filtrele și să-și ascundă legătura cu anumite partide, unii dintre ei se fac a uita de acele legături, afișate cîndva public, dar eu aștept ca aceasta comisie să-și facă treaba profesionist, să administreze corect procedura de selectare și dacă va fi așa, voi sprijini cu toată deschiderea candidatul competent selectat. Dacă însă cineva încearcă să facă jocuri politice sau de altă natură în spatele acestei comisii, voi avea o poziție extrem de tranșantă și nu voi permite ca vreun partid să preia această instituție. Tot felul de tehnologii de presiune mediatică și campaniile pe rețelele sociale cu care operează subtil unele forțe politice nu trebuie să afecteze desfășurarea corectă a lucrului comisiei de selectare”, a declarat șeful statului, într-un interviu pentru www.noi.md.
Igor Dodon a dat asigurări că „niciun exponent al politicului nu va accede în funcția de procuror general”. „Procuratura nu are nevoie de staruri crescute în studiouri tv, ci de profesioniști onești. Personal nu am nicio opțiune legată de o persoană sau alta, ci, repet, am doar așteptări să existe o selectare corectă a candidaților și să fie identificat un adevărat profesionist, un om integru. Și cred că nici voi nu faceți bine în mass media că promovați aceste încercări ale unora de a impune politic un candidat sau altul, fiindcă încurajați aceste jocuri de-a justiția televizată, încurajați unele experimente nocive cu democrația și statul de drept, așa că haideți să lăsăm comisia să-și facă treaba profesionist și să nu fie pusă nici un fel de presiune asupra ei. Vă asigur că orice influență din afară care să afecteze un rezultat corect, dacă se va adeveri o asemenea influență, va fi neutralizată prin procedurile asociate direct procesului de selectare a procurorului general”, a conchis oficialul, pentru sursa citată.
Cristina Pendea