[ X ]
Igor Dodon: „Astăzi, felicit cu o deosebită plăcere concetățenii noștri găgăuzi”
23 Decembrie

Igor Dodon, actualul Președinte al Republicii Moldova, a transmis sincere felicitări locuitorilor, conducerii Autonomiei Găgăuze și bașcanului Irina Vlah, cu ocazia marcării a 26 de ani de la adoptarea Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), informează CURENTUL.

Potrivit lui, la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea respectivă, reglementând astfel unul dintre conflictele interetnice de pe teritoriul țării noastre.

„Astăzi, felicit cu o deosebită plăcere concetățenii noștri găgăuzi, deoarece săptămâna trecută Parlamentul Republicii Moldova a adoptat două legi cu privire la Unitatea Teritorial-Administrativă Gagauz-Yeri, care contribuie la armonizarea legislației locale cu prevederile Constituției, a legislației Republicii Moldova și Legii cu privire la statutul juridic special, din anul 1994. Am promulgat aceste proiecte de lege, care deja au intrat în vigoare”, a subliniat Dodon.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților