În cadrul vizitei de lucru la Moscova, președintele Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Nonna Kagramanean, vicepreședinte, șefa Comitetului Executiv al organizației ”Delovaia Rossia”. Interlocutorii s-au axat, în special, pe subiecte privind lansarea activității organizației nou create, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, Igor Dodon a menționat că, Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă și-a început deja activitatea, înainte de lansarea oficială. Dodon a relatat că ieri, în calitate de președinte al Uniunii, a avut loc prima întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, cu care a discutat despre intensificarea cooperării economice dintre state, consolidarea dialogului dintre mediile de afaceri ale celor două țări, în contextul activității noii Uniuni.
Lansarea oficială a Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse va avea loc pe data de 22 februarie. Nonna Kagramanean a specificat că la eveniment vor fi invitați antreprenori ruși interesați să-și dezvolte o afacere pe piața moldovenească.
De asemenea, în cadrul dialogului au fost discutate principalele obiective ale Uniunii, atragerea întreprinderilor mici și mijlocii din Rusia pe piața moldovenească, stabilirea unor relații de cooperare reciproc avantajoase între antreprenorii celor două țări, etc.
Totodată, părțile au convenit asupra unui plan de acțiuni comune pentru anul 2022. O atenție deosebită a fost acordată organizării Forumului economic investițional moldo-rus, ședinței în deplasare a Uniunii la Forumul Economic Internațional din Sankt Petersburg, misiunilor de afaceri ale companiilor membre ale organizației „Delovaia Rossia” în Moldova ș.a.
Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă a fost fondată de organizația ”Delovaia Rossia” în 2021. Scopul Uniunii este de a consolida cooperarea reciproc avantajoasă dintre Rusia și Moldova, a atrage investiții și a dezvolta un mediu de afaceri favorabil. Uniunea va proteja drepturile și interesele legitime ale antreprenorilor ruși și moldoveni, va promova implementarea eficientă a proiectelor de afaceri comune.
Cristina Gurez